Deci, după părerea mea...
Vă sună cunoscut? Dacă da, atunci aţi nimerit în cercul celor fără de care părerea lor unică şi maharajacă nu se poate ţine un discurs, o conversaţie un dialog şi tot atâtea alte sinonime. M-am întrebat de multe ori la ce foloseşte această propoziţie utilizată frecvent, şi, dacă ea are într-adevăr o importanţă. Poate este o metodă de a atrage atenţa asupra propriei persoane sau poate există o limită în gândire încât să crezi că numai părerea ta contează.
Cu toate că aş înclina să cred că această părere adusă în prim plan la nesfârşit oriunde şi oricum, chiar dacă ea diferă în funcţie de context, este doar scutul de apărare atunci când nu ai suficiente argumente pentru a-ţi duce ideile mai departe. De a-ţi susţine convingerile şi de a reuşi ulterior să atingi o coardă sensibilă în rândul auditoriului.
Oricare ar fi motivele, nu pot să reuşesc să dau crezare celor care au numai „păreri”. Celor care nu reuşesc în final să spună ceva concret, scurt sau lung şi la obiect. De ce nu putem să ascultăm şi părerea interlocutorului ? Pentru că noi considerăm că avem dreptate chiar şi atunci când nu avem. Şi aşa ajungem să celebrăm o minunată părere a tuturor părerilor.
Nu vreau să generalizez. Nici nu vreau să susţin că nu există oameni cu păreri argumentate care stau în picioare oricât ai încerca să le dobori. Nici pe departe. Dar un dram de măsură ar trebui aplicat din când în când.
În fond, excesele nu fac bine, aşa cum frumos ne anunţa C.N.A.-ul pe toate ecrenele, pe toate frecvenţele şi pe toate panourile publicitare. Nu numai sarea, zahărul şi grăsimile în exces dăunează grav sănătăţii. Se mai pun la socoteală şi aceste blocaje pe o părere, pe mai multe sau pe infinit de multe. Nu toţi oamenii pot fi originali şi geniali asta este clar.
Dar... toţi oamenii ar trebui măcar să încerce să fie naturali... nimic mai mult, nimic mai puţin.
Vă sună cunoscut? Dacă da, atunci aţi nimerit în cercul celor fără de care părerea lor unică şi maharajacă nu se poate ţine un discurs, o conversaţie un dialog şi tot atâtea alte sinonime. M-am întrebat de multe ori la ce foloseşte această propoziţie utilizată frecvent, şi, dacă ea are într-adevăr o importanţă. Poate este o metodă de a atrage atenţa asupra propriei persoane sau poate există o limită în gândire încât să crezi că numai părerea ta contează.
Cu toate că aş înclina să cred că această părere adusă în prim plan la nesfârşit oriunde şi oricum, chiar dacă ea diferă în funcţie de context, este doar scutul de apărare atunci când nu ai suficiente argumente pentru a-ţi duce ideile mai departe. De a-ţi susţine convingerile şi de a reuşi ulterior să atingi o coardă sensibilă în rândul auditoriului.
Oricare ar fi motivele, nu pot să reuşesc să dau crezare celor care au numai „păreri”. Celor care nu reuşesc în final să spună ceva concret, scurt sau lung şi la obiect. De ce nu putem să ascultăm şi părerea interlocutorului ? Pentru că noi considerăm că avem dreptate chiar şi atunci când nu avem. Şi aşa ajungem să celebrăm o minunată părere a tuturor părerilor.
Nu vreau să generalizez. Nici nu vreau să susţin că nu există oameni cu păreri argumentate care stau în picioare oricât ai încerca să le dobori. Nici pe departe. Dar un dram de măsură ar trebui aplicat din când în când.
În fond, excesele nu fac bine, aşa cum frumos ne anunţa C.N.A.-ul pe toate ecrenele, pe toate frecvenţele şi pe toate panourile publicitare. Nu numai sarea, zahărul şi grăsimile în exces dăunează grav sănătăţii. Se mai pun la socoteală şi aceste blocaje pe o părere, pe mai multe sau pe infinit de multe. Nu toţi oamenii pot fi originali şi geniali asta este clar.
Dar... toţi oamenii ar trebui măcar să încerce să fie naturali... nimic mai mult, nimic mai puţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu