Trăim în secolul vitezei. Ok. Asta am mai spus-o şi cu alte ocazii. Acum sincer vorbind cred ca am ajuns la stadiul de secol al vitezei sunetului sau de ce nu al vitezei luminii. Fiind spectatorul acestui secol, urmăresc cu stupoare cât de mult şi-a făcut tehnologia loc în vieţile noastre.
Nu am pretenţia că spun ceva original acum. Dar cu siguranţă pot spune că trăiesc pe propria piele aceste transformări şi updatări de la zi la zi. Nici un computer nu e prea nou, nici un telefon nu are destule opţionale, nici un ipod nu stochează destule melodii şi videoclipuri, nici o conexiune la internet nu are suficientă viteză de download.
Şi uite cum încet dar sigur devenim prea ocupaţi de satisfacerea nevoilor tehnologice. Prea ocupaţi să mai vedem lumea din jurul nostru. Prea ocupaţi de lumea virtuală încât ajungem să credem că cei din spatele ecranului ne sunt cu adevărat prieteni, deşi nu i-am văzut face to face în viaţa noastră.
Dacă acesta este viitorul, atunci înseamnă că nu mai avem cale de întoarcere. Defapt nici nu cred că a existat vreodată. Să nu ne mai mirăm că teoria evoluţionismului are o relevanţă dacă punem lucrurile în această lumină. Însă, Darwin, nu cred că şi-a îmaginat vreodată că va ajunge să folosească touch-screen pe un iPhone şi nici să-şi noteze teoriile şi descoperirile pe un iMac, cu atât mai mult să-şi organizeze programul de lucru pe un Blackberry.
Noi însă am ajuns la aceste stadii. Copiii noştrii vor cunoaşte cu totul şi cu totul alte gadget-uri sclipitoare şi fără de care vor ajunge să nu poată supravieţui pe o insulă pustie cum probabil va ajunge Terra. O insulă în univers pustiită de sentimente, de natură, de frumos, de aer curat, de mers la iarbă verde sau pe faleză la braţ cu iubitul/iubita şi aşa mai departe.
Păcat că ne-am pierdut atât de repede şi atât de uşor. Păcat că suntem prea ocupaţi. Şi dacă nu am fi...
Nu am pretenţia că spun ceva original acum. Dar cu siguranţă pot spune că trăiesc pe propria piele aceste transformări şi updatări de la zi la zi. Nici un computer nu e prea nou, nici un telefon nu are destule opţionale, nici un ipod nu stochează destule melodii şi videoclipuri, nici o conexiune la internet nu are suficientă viteză de download.
Şi uite cum încet dar sigur devenim prea ocupaţi de satisfacerea nevoilor tehnologice. Prea ocupaţi să mai vedem lumea din jurul nostru. Prea ocupaţi de lumea virtuală încât ajungem să credem că cei din spatele ecranului ne sunt cu adevărat prieteni, deşi nu i-am văzut face to face în viaţa noastră.
Dacă acesta este viitorul, atunci înseamnă că nu mai avem cale de întoarcere. Defapt nici nu cred că a existat vreodată. Să nu ne mai mirăm că teoria evoluţionismului are o relevanţă dacă punem lucrurile în această lumină. Însă, Darwin, nu cred că şi-a îmaginat vreodată că va ajunge să folosească touch-screen pe un iPhone şi nici să-şi noteze teoriile şi descoperirile pe un iMac, cu atât mai mult să-şi organizeze programul de lucru pe un Blackberry.
Noi însă am ajuns la aceste stadii. Copiii noştrii vor cunoaşte cu totul şi cu totul alte gadget-uri sclipitoare şi fără de care vor ajunge să nu poată supravieţui pe o insulă pustie cum probabil va ajunge Terra. O insulă în univers pustiită de sentimente, de natură, de frumos, de aer curat, de mers la iarbă verde sau pe faleză la braţ cu iubitul/iubita şi aşa mai departe.
Păcat că ne-am pierdut atât de repede şi atât de uşor. Păcat că suntem prea ocupaţi. Şi dacă nu am fi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu