De multe ori noaptea este un sfetnic bun. Îţi vin multe idei, unele pe care în timpul zile crezi că nu le-ai fi putut gândi în viaţa ta. Cu atât mai mult când ajungi să reflectezi asupra lumii, asupra vieţii şi morţii, teoria evoluţionismului şi Dumnezeu. Ne luăm zi de zi informaţiile de care avem nevoie, trăim pentru mai bine chiar şi atunci când ne este rău, ştim că inevitabil după o perioadă tristă va urma o perioadă fericită. Deşi de cele mai multe ori ea nu apare odată cu trecerea nopţii.
Nu ştim de ce suntem pe această lume, defapt, şi nu ştim dacă cineva cunoaşte acest mister. Probabil cei care-l ştiu se feresc să-l facă public, poate cei din trecut care l-au ştiut au fost reduşi la tăcere pentru acest sacru şi unic mister.
Dar eu cred că misterul se află defapt în noi şi în ceea ce credem şi ce facem. Am urmărit-o pe Carmen Haara care spunea că trecutul, prezentul şi viitorul sunt defapt o singură entitate. Un lucru ştiut de noi, dar un lucru pe care conştientul nostru nu vrea să-l prelucreze poate de frică, poate pentru că viaţa e mai interesanta dacă nu ştii dinainte ce se va întâmpla.
Viitorul este ca un film pe care nu l-ai văzut niciodată, prezentul este filmul al cărui protagonist eşti, iar trecutul este ca un film pe care l-ai vazut, dar pentru care nu te poţi abţine să nu apeşi rewind din când în când. Fiecare dintre noi ne stabilim anumite ţeluri de urmat şi atins în viaţă. Cei mai mulţi dintre noi reuşeşc. Dar oare atingerea unui scop este egală cu atingerea scopului suprem? Şi până la urmă care este acest scop suprem?
Cred că depinde de fiecare om în parte. Se pare că toate lucrurile se întâmplă pentru un scop. Este greu de spus dacă acest scop este apriori, un dat sau pur şi simplu o înlănţuire de întâmplări.
Nu ştim dacă să credem în destin sau soartă. Nu ştim dacă suntem coordonaţi de acestea. Nu ştim dacă există la o scară metafizică ceva scris. Nu ştim dacă într-adevăr este prestabilit ce va fi mâine sau dacă putem singuri să intervenim şi să schimbăm mersul lucrurilor.
Am încercat o analogie şi mi-am dat seama că este asemeni mişcării Pământului. Mişcarea de revoluţie (în jurul soarelui): înşiruirea de întâmplări, alegerile pe care le facem, karma. Mişcarea de rotaţie (în jurul axei sale): zile şi nopţi, bine şi rău, ying şi yang. Poate că într-adevăr ştim care ne este viitorul în funcţie de actele noastre fie reuşite, fie ratate.
Prefer să cred că ceea ce ne duce mai departe este defapt credinţa. Puterea care vine de sus, Dumnezeu. Şi dacă se aplică sintagma: numai Dumnezeu poate să ne judece, atunci de ce avem întotdeauna tendinţa de a ne judeca unii pe alţii? Dacă totul se face pentru un scop sau totul are un scop de ce să intervenim? O facem pentru binele celui de lângă noi sau pentru binele nostru. Cum putem stabili dacă este sau nu bună alegerea cuiva şi de ce am fi împotrivă?
Nu aceasta este soluţia. Soluţia ar fi să ajuţi. Să fi aproape. Să nu pleci. Dar dacă într-adevăr nu poţi poate cel mai bine este să păstrezi distanţa, pentru că timpul le rezolvă pe toate.
Nu ştim de ce suntem pe această lume, defapt, şi nu ştim dacă cineva cunoaşte acest mister. Probabil cei care-l ştiu se feresc să-l facă public, poate cei din trecut care l-au ştiut au fost reduşi la tăcere pentru acest sacru şi unic mister.
Dar eu cred că misterul se află defapt în noi şi în ceea ce credem şi ce facem. Am urmărit-o pe Carmen Haara care spunea că trecutul, prezentul şi viitorul sunt defapt o singură entitate. Un lucru ştiut de noi, dar un lucru pe care conştientul nostru nu vrea să-l prelucreze poate de frică, poate pentru că viaţa e mai interesanta dacă nu ştii dinainte ce se va întâmpla.
Viitorul este ca un film pe care nu l-ai văzut niciodată, prezentul este filmul al cărui protagonist eşti, iar trecutul este ca un film pe care l-ai vazut, dar pentru care nu te poţi abţine să nu apeşi rewind din când în când. Fiecare dintre noi ne stabilim anumite ţeluri de urmat şi atins în viaţă. Cei mai mulţi dintre noi reuşeşc. Dar oare atingerea unui scop este egală cu atingerea scopului suprem? Şi până la urmă care este acest scop suprem?
Cred că depinde de fiecare om în parte. Se pare că toate lucrurile se întâmplă pentru un scop. Este greu de spus dacă acest scop este apriori, un dat sau pur şi simplu o înlănţuire de întâmplări.
Nu ştim dacă să credem în destin sau soartă. Nu ştim dacă suntem coordonaţi de acestea. Nu ştim dacă există la o scară metafizică ceva scris. Nu ştim dacă într-adevăr este prestabilit ce va fi mâine sau dacă putem singuri să intervenim şi să schimbăm mersul lucrurilor.
Am încercat o analogie şi mi-am dat seama că este asemeni mişcării Pământului. Mişcarea de revoluţie (în jurul soarelui): înşiruirea de întâmplări, alegerile pe care le facem, karma. Mişcarea de rotaţie (în jurul axei sale): zile şi nopţi, bine şi rău, ying şi yang. Poate că într-adevăr ştim care ne este viitorul în funcţie de actele noastre fie reuşite, fie ratate.
Prefer să cred că ceea ce ne duce mai departe este defapt credinţa. Puterea care vine de sus, Dumnezeu. Şi dacă se aplică sintagma: numai Dumnezeu poate să ne judece, atunci de ce avem întotdeauna tendinţa de a ne judeca unii pe alţii? Dacă totul se face pentru un scop sau totul are un scop de ce să intervenim? O facem pentru binele celui de lângă noi sau pentru binele nostru. Cum putem stabili dacă este sau nu bună alegerea cuiva şi de ce am fi împotrivă?
Nu aceasta este soluţia. Soluţia ar fi să ajuţi. Să fi aproape. Să nu pleci. Dar dacă într-adevăr nu poţi poate cel mai bine este să păstrezi distanţa, pentru că timpul le rezolvă pe toate.
Până la urmă, soluţia, scopul suprem, concluzia, destinul, mişcarea de rotaţie, credinţa este: Să fim. Să respirăm. Să alegem. Să ajutăm. Să suferim. Să ne bucurăm. Să avem un rost. Să fim un scop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu