De ce atâta grabă?

Pe la patru dimineaţa nu aveam somn. Cred că era defapt cinci. În orice caz, se lumina de ziuă. Stând aşa în pat auzeam păsărelele ciripind în parcul din spatele blocului. Nu numai că aveau o discuţie foarte aprinsă, dar aproape că şi înţelegeam despre ce vorbeau.
Evident, încă nu am învăţat păsăreasca. Dar ştiu că pentru a înţelege o limbă străină, în primul rând trebuie să fi foarte atent la intonaţia şi tonalitatea vocii. Ele păreau vesele că peste câteva minute răsare soarele şi începe o nouă zi.
O nouă zi de zburat după hrană, după crenguţe pentru cuib, după o mică baltă în care să-şi răcoarească aripile, dar având grijă să se ferească de eventualele pericole şi accidente. Aproape uman, după tot atâtea lucruri după care alergăm şi noi într-o zi.
Cred totuşi că ele au un ritm meticulos, sunt atente la detalii, nu se grabesc şi întotdeauna aleg ceea ce este mai bun. Se adaptează uşor la mediu şi în acelaşi timp au grijă de natură. Şi întotdeauna au un ritual de cucerire maiestuos, care de multe ori ne lasă mai mult decât plini de uimire.
În schimb noi ce facem?
Ne grăbim să prindem metroul cât mai repede pentru a ajunge la job, ne îmbulzim în aglomeraţie la orele prâzului pentru a prinde o masă la KFC, mergem la Carrefour şi punem în cărucioare numai chestii pline de E-uri (de cele mai multe ori nici nu ne mai uităm ce punem, dar să ne gândim dacă sunt şi naturale sau sănătoase), scoatem fuguţa câinele pe afară pentru că mai e puţin şi începe „Inimă de ţigan” (ultimul episod anunţat de trei săptămâni), sărim peste preludiu şi ne mulţumin că ne satisfacem cât mai repede partenerul într-o partidă de 5-10 minute şi facem un duş tot atât de repede pentru a ne grabi la culcare că deh’ e şi mâine o zi.
Dar oare de ce atâta grabă? Unde ne grăbim? De ce este secolul vitezei? Sau poate se vrea o distrugere rapidă a vieţii pe Terra ca să mergem să ne facem poze pe Marte? Este absurd.
Un minut are tot atâtea secunde ca acum două mii de ani. Şi cu toate astea parcă s-a redus undeva la jumătate sau chiar la trei sferturi.
Chiar să fim atât de inconştienţi să nu ne dăm seama că timpul este ireversibil şi că am face bine să tragem de el cât mai mult posibil, măcar calitativ dacă nu cantitativ? Îmi este greu să cred. Aş vrea să nu mai văd oameni care îşi rup picioarele ca să prindă tramvaiul şi aş vrea să văd oameni care aleargă doar în parc pentru recreere sau jogging.
Aş vrea multe. Sau doar aş vrea să particip la discuţiile matinale ale păsărelelor. Poate aflu câteva reţete de succes pentru o viaţă mai lungă, mai frumoasă şi mai uşoară.