Nu vreau să vorbesc numai despre mine şi despre ceea ce-mi trece prin cap în aceste zile. Dar se pare că nu mă pot gândi la altceva. Fără să fiu egoistă, observ tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, toată agitaţia, dar oarecum nu reuşesc să simt aceste infuzii şi parcă plutesc undeva pe un norişor şi privesc de sus.
Nu cred că m-am transformat peste noapte în Buddha, dar am o stare extatică de care încerc să mă bucur şi să o savurez la maxim. Ştiu că sunt multe probleme, ştiu că sunt multe de pus la punct, ştiu, ştiu, ştiu…
Nici măcar nu pot spune că este astenie de primăvară. Pentru că mă simt bine. Parcă am mereu suficientă energie şi nu-mi lipseşte zâmbetul de pe buze.
S-ar putea ca aceasta să fie starea unui fluture. Se naşte printr-un travaliu îngrozitor, dar odată scăpat este atât de frumos, atât de gingaş şi nu în ultimul rând atât de liber. Trăieşte ziua sau zilele cât durează întreaga sa viaţă, zburdând printre miresme de flori şi parfum de primăvară, mângâiat de razele soarelui, fără griji, fără probleme. Doar fericire bine-meritată.
Cred ca m-am transformat în acel fluture. Anticipam momentul, dar nu credeam că va veni atât de curând. Am aşteptat şi am îndurat, am suferit şi m-am crispat, am plâns şi m-am frământat şi iată că acum în sfârşit mă pot pregăti de zbor.
Am devenit un fluture şi mă bucur din plin. Credeţi că am înnebunit? Nu v-aş condamna dacă aţi spune asta. V-aş dori să puteţi să trăiţi astfel de clipe şi la fel ca şi pe mine să vă considere alţii nebuni. Şi ce dacă? E nebunia noastră, nu? Avem voie. Ne este permis.
Câţi dintre noi pot spune că au intrat în această stare de fericire, de beatitudine, care este superlativul absolut al fericirii? Eu mă număr printre cei care au parte de aşa ceva.
Am reuşit să transform plecarea şi despărţirea de colegii de muncă, nu într-o tragedie, ci într-un pas înainte.Ar fi bine dacă toate demisiile ar fi aşa. Cum să nu iubesc viaţa, când nici măcar o despărţire ca aceasta nu-mi aduce o lacrimă în ochi, ci doar un sentiment de libertate?…
Nu cred că m-am transformat peste noapte în Buddha, dar am o stare extatică de care încerc să mă bucur şi să o savurez la maxim. Ştiu că sunt multe probleme, ştiu că sunt multe de pus la punct, ştiu, ştiu, ştiu…
Nici măcar nu pot spune că este astenie de primăvară. Pentru că mă simt bine. Parcă am mereu suficientă energie şi nu-mi lipseşte zâmbetul de pe buze.
S-ar putea ca aceasta să fie starea unui fluture. Se naşte printr-un travaliu îngrozitor, dar odată scăpat este atât de frumos, atât de gingaş şi nu în ultimul rând atât de liber. Trăieşte ziua sau zilele cât durează întreaga sa viaţă, zburdând printre miresme de flori şi parfum de primăvară, mângâiat de razele soarelui, fără griji, fără probleme. Doar fericire bine-meritată.
Cred ca m-am transformat în acel fluture. Anticipam momentul, dar nu credeam că va veni atât de curând. Am aşteptat şi am îndurat, am suferit şi m-am crispat, am plâns şi m-am frământat şi iată că acum în sfârşit mă pot pregăti de zbor.
Am devenit un fluture şi mă bucur din plin. Credeţi că am înnebunit? Nu v-aş condamna dacă aţi spune asta. V-aş dori să puteţi să trăiţi astfel de clipe şi la fel ca şi pe mine să vă considere alţii nebuni. Şi ce dacă? E nebunia noastră, nu? Avem voie. Ne este permis.
Câţi dintre noi pot spune că au intrat în această stare de fericire, de beatitudine, care este superlativul absolut al fericirii? Eu mă număr printre cei care au parte de aşa ceva.
Am reuşit să transform plecarea şi despărţirea de colegii de muncă, nu într-o tragedie, ci într-un pas înainte.Ar fi bine dacă toate demisiile ar fi aşa. Cum să nu iubesc viaţa, când nici măcar o despărţire ca aceasta nu-mi aduce o lacrimă în ochi, ci doar un sentiment de libertate?…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu