Mereu ne este greu să luăm decizii ireversibile, decizii finale. Trebuie să cântărim bine aspectele, să ne gândim la consecinţe, să facem un milion de scenarii cu ce se va întâmpla dacă…
Metoda Stanislavsky ar trebui introdusă în programa şcolară, ca mijloc de exerciţiu, fie măcar la literatura universală. Elevul, dar şi adultul îşi imaginează diferite situaţii cu ajutorul magicului „dacă”. Nu intru în detalii, dar pe scurt se pun întrebări de genul: ce ar fi dacă ar fi, dacă aş face, dacă aş spune? şi tot aşa… Mai exact: "Ce aş face eu dacă aş fi în locul respectivului personaj în situaţia asta?"
Extrapolând, desigur, eu am avut o viziune cu mine în ipostaza următoare: ce ar fi dacă mi-aş da demisia? De multe ori m-am gândit la lucrul acesta, m-am gândit la tot ce presupune o astfel de decizie. Dar în sinea mea speram, sincer, să nu fiu nevoită să o şi fac.
Dar, iată că a venit marea zi. Nu ştiu dacă legea atracţiei a funcţionat sau dacă, în subconştient, metoda lui Stanislavsky şi-a spus cuvântul. Poate amândouă. Am pe biroul meu „magica foaie” şi paradoxal semnată de comun acord al ambelor părţi.
Mă veţi întreba de ce am ajuns în acest punct? Ce m-a determinat? Ce am de gând să fac mai departe? Dacă mi-am găsit ceva mai bun?
Voi răspunde sincer că am luat această decizie pentru că viaţa mea se va schimba la 180 de grade. Aşa cum am mai scris în alte articole, voi lua calea altor tărâmuri, altor locuri, o altă Românie, un alt Bucureşti, într-un alt colţ al lumii.
Ştiu că am spus că eu niciodată nu voi pleca, decât poate în vacanţă. Şi probabil m-aş fi ţinut de cuvânt dacă aici aş fi avut destule şanse de afirmare. Poate nici acolo nu voi avea. Poate nu va fi mai bine decât aici. Dar merită să încerc. Nu vreau să trăiesc cu regretul că nu am încercat acest „dacă”…
Este greu. Te desparţi de familie, de prieteni, de colegii de muncă, de persoanele dragi la care ţii, de locurile care îţi trezesc amintiri, de tot şi de toate. Voi intra oficial în rândul românilor care au plecat în speranţa unui bine promis, unui vest plin de oportunităţi.
Nu ştiu dacă toţi mă vor susţine. Dar, sper, măcar să păstrez legătura şi să ştiu că oricând am la cine să mă întorc. Sfatul meu este să încercaţi acest „dacă” în cazul în care el apare în viaţa voastră. Orice vine, vine cu un scop. Şi magistral de adevărat: toate lucrurile au o legătură între ele şi toate se întâmplă cu un scop. Eu nu uit asta niciodată.
Le mulţumesc celor care au încredere în mine şi care nu mi-au trădat niciodată încrederea.
Vă iubesc, fraţilor!
Metoda Stanislavsky ar trebui introdusă în programa şcolară, ca mijloc de exerciţiu, fie măcar la literatura universală. Elevul, dar şi adultul îşi imaginează diferite situaţii cu ajutorul magicului „dacă”. Nu intru în detalii, dar pe scurt se pun întrebări de genul: ce ar fi dacă ar fi, dacă aş face, dacă aş spune? şi tot aşa… Mai exact: "Ce aş face eu dacă aş fi în locul respectivului personaj în situaţia asta?"
Extrapolând, desigur, eu am avut o viziune cu mine în ipostaza următoare: ce ar fi dacă mi-aş da demisia? De multe ori m-am gândit la lucrul acesta, m-am gândit la tot ce presupune o astfel de decizie. Dar în sinea mea speram, sincer, să nu fiu nevoită să o şi fac.
Dar, iată că a venit marea zi. Nu ştiu dacă legea atracţiei a funcţionat sau dacă, în subconştient, metoda lui Stanislavsky şi-a spus cuvântul. Poate amândouă. Am pe biroul meu „magica foaie” şi paradoxal semnată de comun acord al ambelor părţi.
Mă veţi întreba de ce am ajuns în acest punct? Ce m-a determinat? Ce am de gând să fac mai departe? Dacă mi-am găsit ceva mai bun?
Voi răspunde sincer că am luat această decizie pentru că viaţa mea se va schimba la 180 de grade. Aşa cum am mai scris în alte articole, voi lua calea altor tărâmuri, altor locuri, o altă Românie, un alt Bucureşti, într-un alt colţ al lumii.
Ştiu că am spus că eu niciodată nu voi pleca, decât poate în vacanţă. Şi probabil m-aş fi ţinut de cuvânt dacă aici aş fi avut destule şanse de afirmare. Poate nici acolo nu voi avea. Poate nu va fi mai bine decât aici. Dar merită să încerc. Nu vreau să trăiesc cu regretul că nu am încercat acest „dacă”…
Este greu. Te desparţi de familie, de prieteni, de colegii de muncă, de persoanele dragi la care ţii, de locurile care îţi trezesc amintiri, de tot şi de toate. Voi intra oficial în rândul românilor care au plecat în speranţa unui bine promis, unui vest plin de oportunităţi.
Nu ştiu dacă toţi mă vor susţine. Dar, sper, măcar să păstrez legătura şi să ştiu că oricând am la cine să mă întorc. Sfatul meu este să încercaţi acest „dacă” în cazul în care el apare în viaţa voastră. Orice vine, vine cu un scop. Şi magistral de adevărat: toate lucrurile au o legătură între ele şi toate se întâmplă cu un scop. Eu nu uit asta niciodată.
Le mulţumesc celor care au încredere în mine şi care nu mi-au trădat niciodată încrederea.
Vă iubesc, fraţilor!
2 comentarii:
Ei da!Maturitatea se vede de la o posta!Sigur ca daca ai decis ceva inseamna ca ai chbzuit bine si eu una nu-ti doresc decit sa reusesti!nimic nu va schimba sufletul tau ci doar semnele implinirii vor pune o steluta pe fruntea ta!Am toata increderea ca nu te vei pierde!aluatul bun nu face decit cozonac bun!
Asa cum am spus si in articol, le multumesc celor care ma sustin si celor care au incredere in mine. Asa cum faci si tu si iti multumesc din suflet. Sper ca vei citi in continuare articolele mele, pentru ca promit ca nu ma las cu una cu doua...
Trimiteți un comentariu