Ştiţi reclama când toţi se pleznesc peste cap pentru că au uitat fiecare câte ceva? Aşa îmi venea mie să fac azi dimineaţă. Este ziua colegului meu şi mi-au adus aminte exact în clipa în care a venit o altă colegă să-l felicite. Penibil, penibil, penibil. După câteva minute bune l-am întrebat dacă pot să-l felicit şi eu, motivând că, de regulă, eu sunt blondă şi amnezică. Culmea! Uit mereu lucruri importante.
Cel puţin am fost sinceră. Tare mi-ar plăcea să nu se mai întâmple. Din păcate suntem oameni şi astfel de lucruri sunt uneori la ordinea zilei. E drept că fiecare se simte special în felul lui şi ar vrea ca şi ceilalţi să-l aprecieze şi să-şi aducă aminte măcar de ziua de naştere. Şi credeţi-mă că regret nespus de mult că am uitat.
Mi-aduc aminte când mergeam în vacanţele de vară la ţară. Cât era ziua de lungă eram la scăldat. Altceva nu concepeam să facem decât să ne bălăcim şi să ne prăjim la soare. Cred că atunci a fost singura perioadă din viaţa mea când nu aveam efectiv noţiunea timpului. Dacă mă întrebai ce zi e azi sau cât e ceasul era la fel de misterios decât dacă m-ai fi întrebat câte stele sunt în galaxie.
Atunci am uitat de propria mea zi de naştere. Vă vine să credeţi aşa ceva? Ei bine! Da! Am uitat complet. Au uitat părinţii mei, a uitat sora mea, au uitat verişorii mei, am uitat cu toţii. Singura care şi-a amintit a fost bunica mea, care era acasă în Bucureşti şi a sunat la o vecină din sat ca să mă felicite. În oraş timpul este cronometrat şi ţinut sub observaţie. În oraş timpul este reprezentat de un ceas al cărui ticăit în auzi oriunde te-ai afla şi niciodată nu poţi uita ce zi este.
Acolo… timpul se oprise în loc, era suspendat, parcă nici nu exista. Acum dacă mă gândesc este amuzant. Atunci am plâns vreo două ore pentru că toată lumea uitase de ziua mea. Dar în acelaşi timp sunt conştientă că acea senzaţie nu o voi mai trăi poate niciodată. Poate de acum încolo timpul nu va mai sta niciodată în loc pentru mine.
Este bine să sărbătoreşti ziua de naştere sau nu? Pe de o parte este. Te gândeşti că ai mai trăit un an şi eşti binecuvântat să fii alături de familie şi cei dragi în aceste momente. Pe de altă parte eşti conştient că ai mai îmbătrânit cu un an. Eşti conştient că timpul nu stă în loc, că timpul nu aşteaptă pe nimeni.
Dar dacă printr-o minune uiţi că este ziua ta de naştere, am un sfat. Nu-ţi mai pedepsii capul! Gândeşte-te că fie şi pentru o zi ai fost nemuritor…
P.S. La mulţi ani, Tata Vlad! Să ne trăieşti! !
Cel puţin am fost sinceră. Tare mi-ar plăcea să nu se mai întâmple. Din păcate suntem oameni şi astfel de lucruri sunt uneori la ordinea zilei. E drept că fiecare se simte special în felul lui şi ar vrea ca şi ceilalţi să-l aprecieze şi să-şi aducă aminte măcar de ziua de naştere. Şi credeţi-mă că regret nespus de mult că am uitat.
Mi-aduc aminte când mergeam în vacanţele de vară la ţară. Cât era ziua de lungă eram la scăldat. Altceva nu concepeam să facem decât să ne bălăcim şi să ne prăjim la soare. Cred că atunci a fost singura perioadă din viaţa mea când nu aveam efectiv noţiunea timpului. Dacă mă întrebai ce zi e azi sau cât e ceasul era la fel de misterios decât dacă m-ai fi întrebat câte stele sunt în galaxie.
Atunci am uitat de propria mea zi de naştere. Vă vine să credeţi aşa ceva? Ei bine! Da! Am uitat complet. Au uitat părinţii mei, a uitat sora mea, au uitat verişorii mei, am uitat cu toţii. Singura care şi-a amintit a fost bunica mea, care era acasă în Bucureşti şi a sunat la o vecină din sat ca să mă felicite. În oraş timpul este cronometrat şi ţinut sub observaţie. În oraş timpul este reprezentat de un ceas al cărui ticăit în auzi oriunde te-ai afla şi niciodată nu poţi uita ce zi este.
Acolo… timpul se oprise în loc, era suspendat, parcă nici nu exista. Acum dacă mă gândesc este amuzant. Atunci am plâns vreo două ore pentru că toată lumea uitase de ziua mea. Dar în acelaşi timp sunt conştientă că acea senzaţie nu o voi mai trăi poate niciodată. Poate de acum încolo timpul nu va mai sta niciodată în loc pentru mine.
Este bine să sărbătoreşti ziua de naştere sau nu? Pe de o parte este. Te gândeşti că ai mai trăit un an şi eşti binecuvântat să fii alături de familie şi cei dragi în aceste momente. Pe de altă parte eşti conştient că ai mai îmbătrânit cu un an. Eşti conştient că timpul nu stă în loc, că timpul nu aşteaptă pe nimeni.
Dar dacă printr-o minune uiţi că este ziua ta de naştere, am un sfat. Nu-ţi mai pedepsii capul! Gândeşte-te că fie şi pentru o zi ai fost nemuritor…
P.S. La mulţi ani, Tata Vlad! Să ne trăieşti! !
Promit să iau Memoplus cât mai curând posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu