După o discuţie de aproape două ore cu actorul Claudiu Bleonţ am rămas pe gânduri punându-mi repetat întrebarea: Ce ar fi viaţa noastră fără ei şi cum ar putea exista ei fără noi? Evident ca este un transfer reciproc şi nici nu se poate unii fără alţii. Evident că aşa e cum trebuie să fie. Asta ştim cu toţii.
Dar mă gândesc cât de mult îi apreciem? Cât de mult le recunoaşte meritele? Şi dacă întotdeauna îi punem pe poziţia în care trebuie să fie. Nu cred că se întâmplă mereu asta şi de cele mai multe ori nu toţi au şansa de a primi ceea ce li se cuvine.
Cred că ar trebui să se facă mult mai mult pentru a susţine cultura, artiştii. Până la urmă ceea ce ne îmbogăţeşte tuturor viaţa şi sufletele. Sunt lucruri fără de care ne-am maşiniza, am deveni nişte roboţi, ne-am pierde calitatea umană.
Trebuie să-i iubim, să-i apreciem, să-i recunoaştem pentru a le da puterea de a face în continuare ceea ce fac pentru noi. Dacă ne pierdem în orgolii şi în dorinţa de a fi noi deasupra nu vom mai aveam nimic nici unul.
Urăsc ziarele de scandal, deşi sunt conştientă că asta se vinde. Le urăsc nu din alte motive, ci pentru simplu fapt că mint. Da fraţilor mint cu neruşinare. Fac nişte scenarii de mă apucă ameţeala când citesc şi mă gândesc de ce nu s-ar numi mai bine tabloide science-fiction pentru că oricum sunt paralel cu realitatea.
Culmea este că lumea crede. Culmea este că oamenii iau ca atare acele fabulaţii dezastruoase şi le consideră fapte. Artiştii la rândul lor suferă şi din această cauză uneori li se schimbă şi viaţa. Mulţi vor spune: „Eh! Asta e! Riscul meseriei. Riscul de a fi o persoană publică.”
Acesta nu este numai punctul meu de vedere. Este cu siguranţa al multor oameni. Dar îmi pare rău că sunt puţini care iau atitudine. Sunt puţini care îi apără. Eu vreau să îi apăr şi aşa voi face mereu. Atât cât îmi va sta în putinţă şi oricine în faţa mea va ponegri, eu voi apăra.
Nu mai suport atâta indolenţă şi atâta lipsă de respect. Gândiţi-vă fie şi numai pentru câteva secunde cât de insipidă, inodoră, incoloră ar fi viaţa noastră fără muzica preferată care ne face parcă să plutim, fără filmul care ne încântă ochii, fără piesa de teatru care ne trezeşte simţurile, fără cărţile care ne fac imaginaţia să lucreze la maxim, fără multe alte asemenea activităţi.
Şi apoi gândiţi-vă la cei care le creează, artiştii: muzicieni, actori, regizori, pictori, scriitori, sculptori, dansatori şi toată suflarea culturală.
Dar mă gândesc cât de mult îi apreciem? Cât de mult le recunoaşte meritele? Şi dacă întotdeauna îi punem pe poziţia în care trebuie să fie. Nu cred că se întâmplă mereu asta şi de cele mai multe ori nu toţi au şansa de a primi ceea ce li se cuvine.
Cred că ar trebui să se facă mult mai mult pentru a susţine cultura, artiştii. Până la urmă ceea ce ne îmbogăţeşte tuturor viaţa şi sufletele. Sunt lucruri fără de care ne-am maşiniza, am deveni nişte roboţi, ne-am pierde calitatea umană.
Trebuie să-i iubim, să-i apreciem, să-i recunoaştem pentru a le da puterea de a face în continuare ceea ce fac pentru noi. Dacă ne pierdem în orgolii şi în dorinţa de a fi noi deasupra nu vom mai aveam nimic nici unul.
Urăsc ziarele de scandal, deşi sunt conştientă că asta se vinde. Le urăsc nu din alte motive, ci pentru simplu fapt că mint. Da fraţilor mint cu neruşinare. Fac nişte scenarii de mă apucă ameţeala când citesc şi mă gândesc de ce nu s-ar numi mai bine tabloide science-fiction pentru că oricum sunt paralel cu realitatea.
Culmea este că lumea crede. Culmea este că oamenii iau ca atare acele fabulaţii dezastruoase şi le consideră fapte. Artiştii la rândul lor suferă şi din această cauză uneori li se schimbă şi viaţa. Mulţi vor spune: „Eh! Asta e! Riscul meseriei. Riscul de a fi o persoană publică.”
Acesta nu este numai punctul meu de vedere. Este cu siguranţa al multor oameni. Dar îmi pare rău că sunt puţini care iau atitudine. Sunt puţini care îi apără. Eu vreau să îi apăr şi aşa voi face mereu. Atât cât îmi va sta în putinţă şi oricine în faţa mea va ponegri, eu voi apăra.
Nu mai suport atâta indolenţă şi atâta lipsă de respect. Gândiţi-vă fie şi numai pentru câteva secunde cât de insipidă, inodoră, incoloră ar fi viaţa noastră fără muzica preferată care ne face parcă să plutim, fără filmul care ne încântă ochii, fără piesa de teatru care ne trezeşte simţurile, fără cărţile care ne fac imaginaţia să lucreze la maxim, fără multe alte asemenea activităţi.
Şi apoi gândiţi-vă la cei care le creează, artiştii: muzicieni, actori, regizori, pictori, scriitori, sculptori, dansatori şi toată suflarea culturală.
Cum ar fi cerul fără stele? Cum ar fi Pământul fără ei?Dacă spun mort, poate spun prea mult. Dar cu siguranţă ar fi totul static, ar fi vid, ar fi: nimic.
Un comentariu:
Ei si acuma sa te vad!!!Cum ii iubesti fara sa-i lauzi ca pe mere coapte??Incepind de aici,un artist nu "trebuie"sa fie iubit ci sa se simta ca la el acasa,adica arta lui sa fie primita in mod firesc.Evident cind se simte si iubit atunci el cere chiar si justificari daca nu e sigur pe el...dar relativ de atitudinea ta de ai apara si iubi astept sa dezvolti!Deci personalizeaza !nu viata lor particulara,evident ci mesajul artei lor!Cum ai inceput cu Claudiu as fi vrut un portret al acestui actor din partea criticului care esti.Am toata rabdarea pentru ca meriti!o faci cu suflet si se simte!deci haide iubeste-ne pe noi artistii!Mioara o face in felul cel mai sensibil,cel putin pentru mine,dar de la tine care te dezvolti astept iubirea in doua fraze care sa ne ramina in minte cum ca asa ai zis tu si asa este valabil!vreau sa simt asta de la tine!Vezi uneori criticii se cresc daca nu ii ai!si ce bucurie mai mare ca un critic sa fie ceea ce trebuie sa fie!Translatorul a ceea se stie si ceea ce nu se stie despre arta si artisti!Greu dar nu imposibil!Ma gindesc la Elie Faurt( Élie Faure (Sainte-Foy-la-Grande, 4 avril 1873 - Paris, 1937) est un historien de l'Art et un essayiste français.
Il est l'auteur d'une monumentale Histoire de l'art qui reste une des références dans cette discipline. Il est également l'auteur d'une multitude d'ouvrages philosophico-historiques dont un sur Napoléon, publié en 1921.),fara el nu as fistiut ca Arta modifica omul si ca ii reda libertatea....asta cind eram cam ca tine la inceput.cam asa astept eu un critic chiar daca nu face critica de arte vizuale ci de teatru el este important sa stiu ca exista pentru ca artele sunt desigur surori si daca un pictor iti va spune cit rosu intr-o masa de verde sa pui intr-o scenografie atunci ai inteles care este legatura.Hai spor la treaba si te citesc cu placere!
Trimiteți un comentariu