Aţi observat că de multe ori când intraţi într-un magazin, fie de lux sau obişnuit o pereche/două de ochi vă privesc oarecum de sus? Ca şi cum ai intrat ca infractor nu ca potenţial client. De regulă asta se întâmplă când eşti îmbrăcat obişnuit de stradă. Că doar nu o să te duci la cumpărături îmbrăcat ca pentru la nuntă, nu? Sau poate asta ar fi soluţia pentru a fi privit cu alţi ochi şi de a fi servit aşa cum se cuvine. Îmbrăcat în trenning nu poţi avea un portofel doldora de bani. Dar, dacă eşti pe tocuri, în haine de firmă, eventual cu o geantă Luis Vuitton la braţ e ca şi imposibil (în accepţiunea vânzătoarelor) să nu ai portofelul doldora de bani. Şi atunci să vezi politeţuri şi dulcegării. Poţi proba fără restricţii orice rochie, chiar şi dacă plezneşte pe tine sau e largă, primeşti numai complimente.
Dar acesta este un aspect. Un altul ar fi cum eşti tratat fiind clientul unei bănci. Şi aici puteţi să le verificaţi pe toate. Nu exista una care să facă excepţie. Pentru a obţine un credit îţi cer marea, îţi cer şi sarea din ea, îţi cer câte-n lună şi în stele. La fel, ai aceeaşi senzaţie că eşti tratat ca un infractor. După ce obţii cu greu creditul şi cu dobânda dobânzii din lume, dintr-un motiv sau altul nu reuşeşti să plăteşti o rată.
Dacă ai norocul să fi sunat din timp pentru a lua măsuri, te poţi considera norocos. De cele mai multe ori intri în Baza de Date fără să fii înştiinţat în prealabil. Şi dacă tot nu reuşeşti să faci rost de bani în timp util eşti bombardat de scrisori, aş putea foarte bine să le numesc de ameninţare, aproape ca şi cum ai fi făcut împrumutul la cămătari. Mai există şi conversaţiile telefonice în care eşti pus efectiv la zid şi certat ca un elev în clasa a patra de învăţătoarea lui că nu a adus banii pentru fondul clasei.
Ca să nu mai vorbesc de felul cum eşti tratat într-un spital, sau ce condiţii sunt în mijloacele de transport, când de multe ori troleul pleacă cu oamenii căzând de pe scări, când taximetristul te ocoleşte vrăjindu-te că ştie el drumul cel mai scurt sau când mergi la ghişeul pentru declararea veniturilor şi eşti trimis dintr-o parte în alta, după ce stai ore în şir acolo.
Mergi vara pe litoral şi după ce plăteşti de-ţi vine acru pentru nişte condiţii egale cu zero barat, te duci la restaurant unde ospătar e Gicu, care nu ştie ce e în meniu, nu ştie dacă gordon bleu e de porc sau de pui, nu ştie dacă se mai face pizza şi nu a auzit în viaţa lui de Bacardi Cola. Şi după ce-ţi trece şi pofta de mâncare, te trezeşti cu o notă de plată astronomică, la care să adaugi un procent de 10% ţi-e ca şi imposibil, dar o faci că doar aşa ai învăţat din codul bunelor maniere.
Da, oameni buni! Trăim în Ţara lui Papură-Vodă. Unde noţiunea de „Client” este egală cu cea de „Sclav”. Unde pe banii, pe nervii şi pe răbdarea ta eşti tratat ca un neavenit, ca un nimeni. Înţeleg că salariile sunt mici, înţeleg că toţi vor să tragă să le iasă, înţeleg că vor numai clienţi care lasă şpăgi consistente. Dar puţină omenie nu costă nimic. Un zâmbet şi o vorbă bună nu te face mai sărac. Din contră te face mai bogat.
Cum ar fi dacă m-aţi suna la Teatru şi v-aş răspunde: „Aici e biroul de programare spectacole, nu casa de bilete, nu mai sunaţi la acest număr!” În schimb, eu spun frumos şi cu zâmbetul pe buze: „O să vă rog să sunaţi la numărul…, o zi bună şi dumneavoastră!” Nu primesc nimic în plus la salariu, dar nici nu sărăcesc din câteva cuvinte frumoase. Poate chiar am o zi bună în continuare…
Dar acesta este un aspect. Un altul ar fi cum eşti tratat fiind clientul unei bănci. Şi aici puteţi să le verificaţi pe toate. Nu exista una care să facă excepţie. Pentru a obţine un credit îţi cer marea, îţi cer şi sarea din ea, îţi cer câte-n lună şi în stele. La fel, ai aceeaşi senzaţie că eşti tratat ca un infractor. După ce obţii cu greu creditul şi cu dobânda dobânzii din lume, dintr-un motiv sau altul nu reuşeşti să plăteşti o rată.
Dacă ai norocul să fi sunat din timp pentru a lua măsuri, te poţi considera norocos. De cele mai multe ori intri în Baza de Date fără să fii înştiinţat în prealabil. Şi dacă tot nu reuşeşti să faci rost de bani în timp util eşti bombardat de scrisori, aş putea foarte bine să le numesc de ameninţare, aproape ca şi cum ai fi făcut împrumutul la cămătari. Mai există şi conversaţiile telefonice în care eşti pus efectiv la zid şi certat ca un elev în clasa a patra de învăţătoarea lui că nu a adus banii pentru fondul clasei.
Ca să nu mai vorbesc de felul cum eşti tratat într-un spital, sau ce condiţii sunt în mijloacele de transport, când de multe ori troleul pleacă cu oamenii căzând de pe scări, când taximetristul te ocoleşte vrăjindu-te că ştie el drumul cel mai scurt sau când mergi la ghişeul pentru declararea veniturilor şi eşti trimis dintr-o parte în alta, după ce stai ore în şir acolo.
Mergi vara pe litoral şi după ce plăteşti de-ţi vine acru pentru nişte condiţii egale cu zero barat, te duci la restaurant unde ospătar e Gicu, care nu ştie ce e în meniu, nu ştie dacă gordon bleu e de porc sau de pui, nu ştie dacă se mai face pizza şi nu a auzit în viaţa lui de Bacardi Cola. Şi după ce-ţi trece şi pofta de mâncare, te trezeşti cu o notă de plată astronomică, la care să adaugi un procent de 10% ţi-e ca şi imposibil, dar o faci că doar aşa ai învăţat din codul bunelor maniere.
Da, oameni buni! Trăim în Ţara lui Papură-Vodă. Unde noţiunea de „Client” este egală cu cea de „Sclav”. Unde pe banii, pe nervii şi pe răbdarea ta eşti tratat ca un neavenit, ca un nimeni. Înţeleg că salariile sunt mici, înţeleg că toţi vor să tragă să le iasă, înţeleg că vor numai clienţi care lasă şpăgi consistente. Dar puţină omenie nu costă nimic. Un zâmbet şi o vorbă bună nu te face mai sărac. Din contră te face mai bogat.
Cum ar fi dacă m-aţi suna la Teatru şi v-aş răspunde: „Aici e biroul de programare spectacole, nu casa de bilete, nu mai sunaţi la acest număr!” În schimb, eu spun frumos şi cu zâmbetul pe buze: „O să vă rog să sunaţi la numărul…, o zi bună şi dumneavoastră!” Nu primesc nimic în plus la salariu, dar nici nu sărăcesc din câteva cuvinte frumoase. Poate chiar am o zi bună în continuare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu