A fost odată ca-n poveşti…

Cum vă imaginaţi că arată decorul de poveste din basme şi poezii? Eu când stau şi mă gândesc îmi vin în minte minunatele tablouri ale Alexandrei Hagianu.
Adunate la un loc, muntele şi marea, soarele şi luna, casele străjuite de copaci, într-o lume, care dacă nu ar fi nu s-ar mai povesti. Culorile, luminile şi formele calde, natura, surprinsă într-un instantaneu care-ţi taie răsuflarea. Starea lirică este cea care defineşte peisajele sale, reuşind să creeze atmosfere prin echilibru şi sinceritate expresivă.

O căsuţă într-un colţ de rai. Unde în nopţile de vară poţi visa şi medita departe de aglomeraţia metropolei, departe de zgomotul infernal al sirenelor şi de freamătul oamenilor grăbiţi, într-o alergare stângace spre o zi monotonă şi gri. Cromatica, subtil controlată, dezvăluind un unghi luminos, dar si accente grave, intuiesc o zi toridă, dar şi anticiparea sonoră a ploii.

Este aproape imposibil ca la impactul vizual să nu te transpui imaginar pe acele meleaguri, de unii ştiute, de alţii ca noi, poate doar visate. Acuarela Alexandrei ne dă acea speranţă că poate într-o zi vom păşi pe nisipul fierbinte al lagunei sau vom face o plimbare romantică, cu persoana iubită, într-o barcă, pe mare.

La fel de bine cum am putea să ne pierdem pe aleile parcului în care nu există nici început şi nici sfârşit, un labirint într-o altă dimensiune. Să luăm acea gură de aer de care cu toţii avem nevoie. Acea pauză de regăsire cu noi şi cu sufletul nostru.

O eliberare şi o purificare adusă de stropii de ploaie torenţială, iar umbrelele în culori tari, într-o mişcare virtuală, aproape hipnotică, se ridică asemenea vaporilor din asfaltul încins, în urma cărora oamenii rămân surprinşi într-o conversaţie în afara timpului şi spaţiului.

O lume apropiată, de obiecte şi fenomene cotidiene, relevate în substanţa lor emoţională secretă, ni se propune ca prilej de meditaţie şi analiză. Bucuria optică şi priza afectivă participând cu drepturi egale în acest spectacol al picturii de realităţi. Consistenţa şi evanescenţa, concretul şi nostalgia se întâlnesc într-o sintagmă unificatoare, picturalitatea asumându-şi rolul de liant dădător de certitudini şi valoare.

Sper ca Alexandra îmi va îngădui aceste mici insert-uri şi mici descrieri, adăugând totodată că este o primă apreciere critică a mea în virtutea acestei minunate arte, pictura. Vă las în continuare să o descoperiţi, să o iubiţi şi să o apreciaţi, pentru că realmente merită. Iar eu voi aştepta cu nerăbdare următoarele creaţii, voi aştepta cu nerăbdare acea senzaţie de libertate, acea emoţie suavă, pe care o simt de fiecare dată când le vizualizez, fie real sau mental.

http://www.artmajeur.com/alexartro/

http://www.flickr.com/alex2005hag