Căsătorită, cu doi copii, iei hotărârea de a pune capăt unei căsnicii de peste 20 de ani. Prin urmare divortezi.
Este povestea multor femei din întreaga lume. Cu siguranţă. (Există probabil o sansa la un milion să fie în acelaşi timp şi povestea unui bărbat).
Ce s-a întâmplat? Soţul de 45 de ani devine irascibil şi greu de mulţumit cu toate că munceşti de dimineaţă până seara, faci curat, mancare, temele cu copii, calci rufe, faci cumpărăturile de multe ori de una singură pentru că e lege: Bărbaţii se plictisesc de moarte în supermarket-uri. Ajungi să fii ostenită pe toate fronturile posibile şi pur si simplu nu mai găsesti energia necesară de a te ocupa exclusiv de tine, ca persoana, care are anumite nevoie şi în acelaşi timp anumite sentimente. Ajungi în trei cuvinte: la capătul răbdării. E timpul să pui punct.
Prin urmare, divorţezi. În cel mai fericit caz rămâi în relaţii amiabile cu x-soţul, care îşi vizitează copii în week-end-uri.
Dar cum răspunzi atunci când X-ul te sună şi-ţi spune nonşalant: „Sunt îndrăgostit. Are 18 ani, anul ăsta dă Bac-ul, sunt disperat, nu-mi răspunde la telefon. Ea poate să mă găsească pe mine oricând, eu pe ea nu. Înţelegi? Ea poate, eu nu pot!”
Un răspuns sincer şi la obiect ar putea suna cam aşa: „Eşti disperat şi dezamăgit? M-ai sunat pe mine crezând că mă transform subit în persoana ei? Încă nu ţi-ai dat seama că suntem două persoane diferite şi nici măcar nu o cunosc ca să-i pot imita vocea, dacă asta te consolează cu ceva...”
Ai puterea să o iei de la capăt?
Marea majoritate nici nu încearcă, deoarece ancora purtată de la un ţărm la altul, şi anume copii, este de multe ori bariera avântării într-o altă relaţie. Nici un bărbat nu vrea să crească copii altui bărbat şi de regula dacă acceptă, acceptă cu o singură condiţie: „Da, dar sper că o sa avem şi noi copilul nostru, al meu şi al tău”.
Prietenii de mult te vor fi abandonat datorită programului încărcat, fiecare îşi vede de ale lui şi ochii care nu se văd se cam uită, era o zicală.
De ce au bărbaţii o vârsta critică? Da, ştiu. Pentru că ajunşi la o vârsta vor să-şi dovedească masculinitatea, virilitatea şi aptitudinile de Don Juan ale tinereţii. Ştiu că şi unele femei ai o vârstă critică, nu ştiu exact în jurul căror ani se învârte, dar estimativ tot pe la 40 şi ceva de ani.
Dar ce ne-am dori cu toţii?
E simplu. Să nu rămânem singuri tot restul zilelor pe care le mai avem de trăit. Acei ani gri în care el stă pe fotoliu şi citeşte ziarul de dimineaţă, iar ea, după puteri, roboteşte prin bucătărie pentru a pregăti un mic dejun pentru doi. Acei ani, când mergi într-o zi de mai, în parc ţinându-te de mână, şi priveşti cu mândrie nepoţii care ţopăie, strigă şi aleagă jur împrejur.
Nu vrem să fim singuri atunci când întoarcem o foaie, dar ea se rupe în urma noastră.Nimeni nu vrea să fie singur, nu-i aşa?
Este povestea multor femei din întreaga lume. Cu siguranţă. (Există probabil o sansa la un milion să fie în acelaşi timp şi povestea unui bărbat).
Ce s-a întâmplat? Soţul de 45 de ani devine irascibil şi greu de mulţumit cu toate că munceşti de dimineaţă până seara, faci curat, mancare, temele cu copii, calci rufe, faci cumpărăturile de multe ori de una singură pentru că e lege: Bărbaţii se plictisesc de moarte în supermarket-uri. Ajungi să fii ostenită pe toate fronturile posibile şi pur si simplu nu mai găsesti energia necesară de a te ocupa exclusiv de tine, ca persoana, care are anumite nevoie şi în acelaşi timp anumite sentimente. Ajungi în trei cuvinte: la capătul răbdării. E timpul să pui punct.
Prin urmare, divorţezi. În cel mai fericit caz rămâi în relaţii amiabile cu x-soţul, care îşi vizitează copii în week-end-uri.
Dar cum răspunzi atunci când X-ul te sună şi-ţi spune nonşalant: „Sunt îndrăgostit. Are 18 ani, anul ăsta dă Bac-ul, sunt disperat, nu-mi răspunde la telefon. Ea poate să mă găsească pe mine oricând, eu pe ea nu. Înţelegi? Ea poate, eu nu pot!”
Un răspuns sincer şi la obiect ar putea suna cam aşa: „Eşti disperat şi dezamăgit? M-ai sunat pe mine crezând că mă transform subit în persoana ei? Încă nu ţi-ai dat seama că suntem două persoane diferite şi nici măcar nu o cunosc ca să-i pot imita vocea, dacă asta te consolează cu ceva...”
Ai puterea să o iei de la capăt?
Marea majoritate nici nu încearcă, deoarece ancora purtată de la un ţărm la altul, şi anume copii, este de multe ori bariera avântării într-o altă relaţie. Nici un bărbat nu vrea să crească copii altui bărbat şi de regula dacă acceptă, acceptă cu o singură condiţie: „Da, dar sper că o sa avem şi noi copilul nostru, al meu şi al tău”.
Prietenii de mult te vor fi abandonat datorită programului încărcat, fiecare îşi vede de ale lui şi ochii care nu se văd se cam uită, era o zicală.
De ce au bărbaţii o vârsta critică? Da, ştiu. Pentru că ajunşi la o vârsta vor să-şi dovedească masculinitatea, virilitatea şi aptitudinile de Don Juan ale tinereţii. Ştiu că şi unele femei ai o vârstă critică, nu ştiu exact în jurul căror ani se învârte, dar estimativ tot pe la 40 şi ceva de ani.
Dar ce ne-am dori cu toţii?
E simplu. Să nu rămânem singuri tot restul zilelor pe care le mai avem de trăit. Acei ani gri în care el stă pe fotoliu şi citeşte ziarul de dimineaţă, iar ea, după puteri, roboteşte prin bucătărie pentru a pregăti un mic dejun pentru doi. Acei ani, când mergi într-o zi de mai, în parc ţinându-te de mână, şi priveşti cu mândrie nepoţii care ţopăie, strigă şi aleagă jur împrejur.
Nu vrem să fim singuri atunci când întoarcem o foaie, dar ea se rupe în urma noastră.Nimeni nu vrea să fie singur, nu-i aşa?
Un suflet ratacit
Un glas neauzit
Mirela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu