Virtuţi vs. Patimi
Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Iisus atunci când a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa este cea mai de preţ avuţie pe care noi ca oameni trebuie să o protejăm, să o descoperim, să o perpetuăm, să o lăudăm, dar nu în ultimul rând să o păstrăm curată, neîntinată.
Calea cea dreaptă este întru credinţă şi este singura pe care ar trebui să o urmăm. Adevărul este singurul argument pe care ar trebui să îl folosim. Iar Viaţa este singura pe care o avem şi pe care ar trebui să o traversăm căutând întotdeauna binele în defavoarea răului, virtuţile în defavoarea patimilor, înfrânările în defavoarea desfrâului, adevărul în defavoarea minciunii. Să fim siguri că prin apropierea de Dumnezeu, drumul ne va fi călăuzit şi vom şti că alegerile pe care le facem sunt cele corecte.
Aşa cum bine susţine Democrit: „acela care se slujeşte de încurajare şi de cuvinte convingătoare, pentru a îndruma pe cineva pe căile virtuţii, va izbuti mai bine decât acela care invocă legea şi foloseşte constrângerea. Căci este probabil ca acela care se fereşte de a face o faptă nedreaptă numai pentru că legea îl opreşte, o va săvârşi în secret, în timp ce acela care a fost călăuzit pe drumul datoriei sale prin convingere nu va face ceva rău, nici în secret nici pe faţă. De aceea, omul care făptuieşte binele cu înţelegere şi cunoştinţă de cauză va rămâne totdeauna hotărât şi drept.”
În ciuda păcatului originar, consider că fiecare om se naşte bun. Restul atributelor vin în urma educaţiei, anturajului, societăţii, întâmplărilor din viaţa noastră. Păstrarea integrităţii este poate cea mai grea luptă pe care trebuie să o purtăm.
Zece proverbe pentru cinstirea binelui şi defăimarea răului. Zece proverbe pentru o lecţie de viaţă:
1. Cele mai multe dintre virtuţi au începuturi amare şi urmări dulci; cele mai multe dintre vicii au începuturi dulci şi urmări amare. (arab)
Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Iisus atunci când a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa este cea mai de preţ avuţie pe care noi ca oameni trebuie să o protejăm, să o descoperim, să o perpetuăm, să o lăudăm, dar nu în ultimul rând să o păstrăm curată, neîntinată.
Calea cea dreaptă este întru credinţă şi este singura pe care ar trebui să o urmăm. Adevărul este singurul argument pe care ar trebui să îl folosim. Iar Viaţa este singura pe care o avem şi pe care ar trebui să o traversăm căutând întotdeauna binele în defavoarea răului, virtuţile în defavoarea patimilor, înfrânările în defavoarea desfrâului, adevărul în defavoarea minciunii. Să fim siguri că prin apropierea de Dumnezeu, drumul ne va fi călăuzit şi vom şti că alegerile pe care le facem sunt cele corecte.
Aşa cum bine susţine Democrit: „acela care se slujeşte de încurajare şi de cuvinte convingătoare, pentru a îndruma pe cineva pe căile virtuţii, va izbuti mai bine decât acela care invocă legea şi foloseşte constrângerea. Căci este probabil ca acela care se fereşte de a face o faptă nedreaptă numai pentru că legea îl opreşte, o va săvârşi în secret, în timp ce acela care a fost călăuzit pe drumul datoriei sale prin convingere nu va face ceva rău, nici în secret nici pe faţă. De aceea, omul care făptuieşte binele cu înţelegere şi cunoştinţă de cauză va rămâne totdeauna hotărât şi drept.”
În ciuda păcatului originar, consider că fiecare om se naşte bun. Restul atributelor vin în urma educaţiei, anturajului, societăţii, întâmplărilor din viaţa noastră. Păstrarea integrităţii este poate cea mai grea luptă pe care trebuie să o purtăm.
Zece proverbe pentru cinstirea binelui şi defăimarea răului. Zece proverbe pentru o lecţie de viaţă:
1. Cele mai multe dintre virtuţi au începuturi amare şi urmări dulci; cele mai multe dintre vicii au începuturi dulci şi urmări amare. (arab)
2. Biruie pe avar prin dărnicie, pe cel mincinos prin adevăr, pe cel crud prin îngăduinţă, pe cel rău prin bunătate. (Mahabharata)
3. Fericirea constă în fapte conforme întru totul cu virtutea, înţelegând prin virtute virtutea absolută, nu cea relativă. Virtutea absolută este, după părerea noastră cea care tinde spre frumuseţe şi cinste, iar cea relativă se referă la lucrurile necesare. (Aristotel)
4. Este ridicol să nu fugi de răutatea ta – lucru ce se poate – şi să fugi de răutatea altora, lucru ce nu se poate! – este mai în puterea ta să nu fii rău, decât să împiedici răutatea altora. Cine renunţă la răutatea lui, scade cu atât răutatea lumii. Îţi este mai la îndemână să contribui la perfecţionarea morală a omenirii începând cu tine însuţi. (Marc Aureliu)
5. Mulţi îşi ascund caracterul fals şi viclean, adaptându-se după împrejurări. Dar întotdeauna timpul scoate la iveală caracterul fiecăruia. (Theognis)
6. În lumea întreagă – în văzduh, pe întinsul apelor, în văgăunile munţilor – nu există un loc unde să te poţi elibera de răul pe care l-ai făcut. Nu există pârjol care să poată fi comparat cu pasiunea, dezordine egală cu ura, nenorocire mai mare decât viaţa celui egoist şi nici fericire superioară liniştii sufleteşti. Laudele şi defăimările nu-i ating pe învăţaţi. (Dhammapada)
7. Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie. Aidoma paiaţei dintr-un balet, pare marchiz dacă-l priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţă. (Balzac)
8. Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de a pricepe în mod dezinteresat un adevăr. Învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv. (Eminescu)
9. Există o veche legendă despre un sfânt care a trebuit să aleagă unul din cele şapte păcate capitale; l-a ales pe cel care i s-a părut cel mai puţin grav, beţia, şi cu acesta a comis celelalte şapte păcate. (Hans Christian Andersen)
10. Lumea ne tratează aşa cum vrem să fim trataţi: urâm adevărul, ni se ascunde; vrem să fim măguliţi, suntem măguliţi; ne place să fim înşelaţi, suntem înşelaţi. (Pascal)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu