Am încercat de-alungul timpului să evit un subiect care este adus foarte des în prim-plan şi care se pare că ne condiţionează vieţile de multe ori fără voinţa noastră. Este vorba despre frumuseţe. De ce este bine să fii frumos, care sunt atuurile acestui fapt, reuşeşti mai uşor în viaţă, eşti mai apreciat de cei care te înconjoară, ţi se deschid mai multe uşi, ca să nu spun orice uşă pe care o deschizi, este un scop în sine sau o condiţie esenţială pentru a fi un om de succes?
Întrebri la care chiar şi oamenii de ştiinţă încearcă să răspundă şi pe care cu siguranţă fiecare dintre noi ni le punem mereu. Părerile sunt împărţite şi răspunsurile greu de dat cu exactitate. Însă, este de ajuns să deschizi televizorul şi standardele fumuseţii vor radia direct şi subliminal către noi ca un lait motiv fără de sfârşit, ca un „must” al vremurilor noastre.
La polul opus cei mai dezavantajaţi de viaţă: prea graşi, prea slabi, handicapaţi, urâţi, prea înalţi, prea scunzi sau cu mai ştiu eu ce defecte sunt bun prilej de a face băşcălie pe seama lor şi sunt buni de arătat cu degetul spre simpla satisfacţie a celor care cred ei că sunt perfecţi.
Dar surpriză, nici un om nu este perfect. Dacă Dumnezeu sau natura ar fi zămislit omul perfect, atunci cu siguranţă toţi am fi fost aşa. Din fericire, natura a vrut diversitate, nu a vrut egalitate, nu a vrut standardizare. Ce poate fi mai banal decât ceva standard; 90-60-90 şi nimeni nu s-ar mai face remarcat.
Câţi dintre noi atunci când cumpărăm o maşină, spre exemplu, alegem modelul standard? Mai niciodată. Întodeauna vrem opţionale, vrem să o personalizăm, vrem să o scoatem din tipare. Cu alte cuvinte vrem să ne punem amprenta asupra lucurilor pe care le deţinem. (Extrapolând, aş adăuga că nici măcar amprenta unui om nu este la fel cu a altui om, oare de ce?).
Eu nu am fost niciodată omul care să judec numai după aparenţe. Ba chiar de multe ori nici nu văd anumite defecte pe care le au unii oameni şi asta nu pentru că nu aş fi atentă la detalii, dar pentru că pur şi simplu nu dau importanţă acestui gen de detalii.
Prima dată când am conştienizat lucrul acesta eram cu o prietenă să facem nişte copii după cheile de la biroul unde lucram. Am intrat în magazinul special, am vorbit cu vânzătorul, care a fost foarte amabil, ne-a arătat chiar şi nişte brelocuri sau mai ştiu eu ce prostioare; s-au făcut copiile, am platit şi am plecat mulţumite. Pe drum, prietena mea îmi spune: „Ai văzut săracul, ce draguţ era, dar avea un ochi de sticlă”. Eu suprinsă am zis că nu aud bine ce-mi spune. M-am gândit: „Un ochi de sticlă! Totuşi era ceva ce ar fi trebuit să remarc şi defapt nu observasem...”.
Mi-am dat seama că un om, dacă ştie să se facă plăcut şi ştie cum să-ţi vorbească, cum să se poarte, cum să-ţi capteze atenţia prin alte lucruri decât aspectul fizic, atunci pentru mine acela este modelul de frumuseţe al unui om.
De atunci ştiu că cel mai important lucru este să fii tu însuţi. Cu bune cu rele, dar să fii cât poţi de natural. Să-ţi accepţi condiţia, desigur, dacă poţi să îndrepţi ceva, să nu eziţi să o faci, dar să fii tu. Aşa cum eu la rândul meu vreau să fiu eu.
Dacă poţi găsi frumuseţea într-un lucru care după standarde este defapt urât atunci ai descoperit esenţa vieţii; înseamnă că ştii cu adevărat ce vrei şi mai ales ştii cu adevărat când, unde, cum şi ce să cauţi.
Întrebri la care chiar şi oamenii de ştiinţă încearcă să răspundă şi pe care cu siguranţă fiecare dintre noi ni le punem mereu. Părerile sunt împărţite şi răspunsurile greu de dat cu exactitate. Însă, este de ajuns să deschizi televizorul şi standardele fumuseţii vor radia direct şi subliminal către noi ca un lait motiv fără de sfârşit, ca un „must” al vremurilor noastre.
La polul opus cei mai dezavantajaţi de viaţă: prea graşi, prea slabi, handicapaţi, urâţi, prea înalţi, prea scunzi sau cu mai ştiu eu ce defecte sunt bun prilej de a face băşcălie pe seama lor şi sunt buni de arătat cu degetul spre simpla satisfacţie a celor care cred ei că sunt perfecţi.
Dar surpriză, nici un om nu este perfect. Dacă Dumnezeu sau natura ar fi zămislit omul perfect, atunci cu siguranţă toţi am fi fost aşa. Din fericire, natura a vrut diversitate, nu a vrut egalitate, nu a vrut standardizare. Ce poate fi mai banal decât ceva standard; 90-60-90 şi nimeni nu s-ar mai face remarcat.
Câţi dintre noi atunci când cumpărăm o maşină, spre exemplu, alegem modelul standard? Mai niciodată. Întodeauna vrem opţionale, vrem să o personalizăm, vrem să o scoatem din tipare. Cu alte cuvinte vrem să ne punem amprenta asupra lucurilor pe care le deţinem. (Extrapolând, aş adăuga că nici măcar amprenta unui om nu este la fel cu a altui om, oare de ce?).
Eu nu am fost niciodată omul care să judec numai după aparenţe. Ba chiar de multe ori nici nu văd anumite defecte pe care le au unii oameni şi asta nu pentru că nu aş fi atentă la detalii, dar pentru că pur şi simplu nu dau importanţă acestui gen de detalii.
Prima dată când am conştienizat lucrul acesta eram cu o prietenă să facem nişte copii după cheile de la biroul unde lucram. Am intrat în magazinul special, am vorbit cu vânzătorul, care a fost foarte amabil, ne-a arătat chiar şi nişte brelocuri sau mai ştiu eu ce prostioare; s-au făcut copiile, am platit şi am plecat mulţumite. Pe drum, prietena mea îmi spune: „Ai văzut săracul, ce draguţ era, dar avea un ochi de sticlă”. Eu suprinsă am zis că nu aud bine ce-mi spune. M-am gândit: „Un ochi de sticlă! Totuşi era ceva ce ar fi trebuit să remarc şi defapt nu observasem...”.
Mi-am dat seama că un om, dacă ştie să se facă plăcut şi ştie cum să-ţi vorbească, cum să se poarte, cum să-ţi capteze atenţia prin alte lucruri decât aspectul fizic, atunci pentru mine acela este modelul de frumuseţe al unui om.
De atunci ştiu că cel mai important lucru este să fii tu însuţi. Cu bune cu rele, dar să fii cât poţi de natural. Să-ţi accepţi condiţia, desigur, dacă poţi să îndrepţi ceva, să nu eziţi să o faci, dar să fii tu. Aşa cum eu la rândul meu vreau să fiu eu.
Dacă poţi găsi frumuseţea într-un lucru care după standarde este defapt urât atunci ai descoperit esenţa vieţii; înseamnă că ştii cu adevărat ce vrei şi mai ales ştii cu adevărat când, unde, cum şi ce să cauţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu