Din fragedă pruncie suntem învăţaţi, pas cu pas, să ne bazăm acţiunile pe ceea ce ne învaţă părinţii, membrii familiei, profesorii etc. Cu alte cuvinte suntem învăţaţi să avem încredere. Nu pot spune cu exactitate dacă este un dat înnăscut sau ceva pe care îl dobândim ulterior, dar cert este că pentru ne putea desfăşura în viaţă avem nevoie de acest lucru.
Cu toate acestea, oricât de bine şi de frumos pare atunci când suntem copii, pe parcurs vom avea parte şi de reversul încrederii – dezamăgirea. Poate cea mai renumită dezamăgire, ca dealtfel, poate şi prima pe care o conştientizăm foarte mulţi dintre noi, este atunci când aflăm că nu există Moş Crăciun.
Din acel moment ne dăm seama că viaţa nu este tocmai o poveste de Walt Disney şi fie că vrem sau nu, trebuie să acceptăm faptul că viaţa reală este şi bună şi rea.
Eu susţin teoria conform căreia pentru a putea avea încredere în oameni, trebuie mai întâi să ai încredere în propria persoană. Atâta timp cât păstrăm simţul realităţii şi atâta timp cât ştim ce vrem, putem şti dacă o anumită persoană ne va câştiga încrederea şi mai ales dacă ea merită.
Oricum invariabil sau inevitabil acea persoană ne va dezamăgi la un moment dat. Însă şi acest lucru trebuie înţeles şi acceptat deoarece oamenii sunt imprevizibili şi acţiunile lor, dorinţele lor sunt în permanentă schimbare.
Denis Diderot[1] a descoperit paradoxul despre actor. Iar acest paradox constă în faptul că teatrul dintre toate artele lucrează cu material viu, cu omul. Nu este ceva de sine stătător. Nu este o piatră care se poate şlefui în mii de forme. Nu sunt şapte note pe portativ şi infinit de multe combinaţii. Nu este o pânză pe care să aşterni milioane de culori şi umbre. Este vorba de o multitudine de trăiri, emoţii, reacţii, acţiuni, greşeli, evaluări şi supraevaluări...
Nu pledez pentru încredere oarbă în semenii noştii. Pledez pentru o încredere controlată, dar mai ales asumată. Să învăţăm din greşeli şi să ne continuăm drumul cu fruntea sus. Este greu, dar nu este imposibil.
Probabil cei mai câştigaţi sunt aceia care nu-şi pun foarte mari speranţe înainte ca ceea ce şi-au propus să vadă împlinit. Dacă ştii să ţii seama de toate variantele posibile dintr-o ecuaţie, cu siguranţă vei ştii dacă rezultatul va fi cu plus sau cu minus.
Dar, mai înainte de toate să nu uităm că suntem oameni... printre oameni.
[1] Denis Diderot (5 octombrie 1713 în Langres (Champagne-Ardenne); 31 iulie 1784 în Paris) a fost un filosof şi scriitor francez.
Cu toate acestea, oricât de bine şi de frumos pare atunci când suntem copii, pe parcurs vom avea parte şi de reversul încrederii – dezamăgirea. Poate cea mai renumită dezamăgire, ca dealtfel, poate şi prima pe care o conştientizăm foarte mulţi dintre noi, este atunci când aflăm că nu există Moş Crăciun.
Din acel moment ne dăm seama că viaţa nu este tocmai o poveste de Walt Disney şi fie că vrem sau nu, trebuie să acceptăm faptul că viaţa reală este şi bună şi rea.
Eu susţin teoria conform căreia pentru a putea avea încredere în oameni, trebuie mai întâi să ai încredere în propria persoană. Atâta timp cât păstrăm simţul realităţii şi atâta timp cât ştim ce vrem, putem şti dacă o anumită persoană ne va câştiga încrederea şi mai ales dacă ea merită.
Oricum invariabil sau inevitabil acea persoană ne va dezamăgi la un moment dat. Însă şi acest lucru trebuie înţeles şi acceptat deoarece oamenii sunt imprevizibili şi acţiunile lor, dorinţele lor sunt în permanentă schimbare.
Denis Diderot[1] a descoperit paradoxul despre actor. Iar acest paradox constă în faptul că teatrul dintre toate artele lucrează cu material viu, cu omul. Nu este ceva de sine stătător. Nu este o piatră care se poate şlefui în mii de forme. Nu sunt şapte note pe portativ şi infinit de multe combinaţii. Nu este o pânză pe care să aşterni milioane de culori şi umbre. Este vorba de o multitudine de trăiri, emoţii, reacţii, acţiuni, greşeli, evaluări şi supraevaluări...
Nu pledez pentru încredere oarbă în semenii noştii. Pledez pentru o încredere controlată, dar mai ales asumată. Să învăţăm din greşeli şi să ne continuăm drumul cu fruntea sus. Este greu, dar nu este imposibil.
Probabil cei mai câştigaţi sunt aceia care nu-şi pun foarte mari speranţe înainte ca ceea ce şi-au propus să vadă împlinit. Dacă ştii să ţii seama de toate variantele posibile dintr-o ecuaţie, cu siguranţă vei ştii dacă rezultatul va fi cu plus sau cu minus.
Dar, mai înainte de toate să nu uităm că suntem oameni... printre oameni.
[1] Denis Diderot (5 octombrie 1713 în Langres (Champagne-Ardenne); 31 iulie 1784 în Paris) a fost un filosof şi scriitor francez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu