Citate 1

Denis Diderot - filosof şi scriitor francez

Am îmbrăţişat cu drag iniţiativa Alexandrei de a contribui la completarea blogului meu prin textele vedice propuse de ea, pe care după cum bine ştiţi nu am putut rezista să nu le analizez şi să-mi pun amprenta cu mici inserturi pe marginea lor.
De aceea, pe lângă seria articolelor mele cu care v-am obişnuit până acum, legate de viaţa noastră de zi cu zi; pe lângă seria proverbelor, care spre fericirea mea primeşte o mulţime de feedback-uri, propun o altă serie, probabil la fel de interesantă ca cele enumerate.
O serie de citate, care aparţin unor mari gânditori, filosofi, scriitori, formatori de opinie, jurnalişti, actori sau oricine cred că a spus sau a scris ceva ce ar putea interesa pe mulţi dintre noi. Citate care ne-ar putea ajuta în formarea şi evoluţia noastră ulterioară. Numărul lor va fi nedefinit, însă, pentru câteva dintre ele voi încerca o scurtă apreciere, pentru restul, las frâu liber imaginaţiei dumneavoastră.
Ştiu că va fi o muncă destul de laborioasă şi promit să nu fac alegeri pripite şi să selectez cu adevărat valoarea, esenţa, calitatea. Modele demne de citit, de ascultat şi de urmat.
În articolul Despre cum să ai încredere v-am vorbit despre o descoperire spectaculoasă care a revoluţionat până în prezent lumea teatrului, paradoxul despre actor. Aceasta îi aparţine marelui filozof şi scriitor francez din perioada Iluminismului, Denis Diderot.
Încep seria citatelor cu Denis Diderot în speranţa că vom reuşi să punctăm şi să subliniem destul de multe lucruri din care vom avea numai de învăţat pe viitor.

A spune că omul este un amestec de putere şi de slăbiciune, de lumină şi de orbire, de micime şi de grandoare, nu înseamnă a-i face proces, ci a-l defini.

Nu ştiu dacă am întâlnit o definiţie a omului mai completă, mai adevărată şi mai plină de obiectivitate ca aceasta. Desigur, un om se defineşte printr-o multitudine de calităţi şi defecte. Ne lăudăm cu atributele pozitive şi ne luptăm cu cele negative. Este natura noastră şi este, dacă vreţi, cea mai explicită comuniune cu Universul în care fiinţăm. Nimic nu este prea perfect şi nimic nu este imposibil de perfectat. Este o dedeublare continuă şi în acelaşi timp, este echilibrul de care avem nevoie pentru a face diferenţa.

Cuvântul durere nu începe să însemne ceva decât în momentul când reaminteşte memoriei noastre o senzatie pe care am mai încercat-o.

Studiind arta teatrului, una din premisele esenţiale pentru a intra în pielea personajului este de a simpatiza cu acesta. Acest lucru presupune o experienţă anterioară proprie asemănătoare cu cea a caracterului pe care urmează să-l interpretăm. Printr-o interpretare cât mai veridică, spectatorul, la rândul său, va putea simpatiza cu ceea ce actorul transmite pe scenă. Acesta este scopul teatrului. Revenind la viaţa reală, putem să dăm crezare proverbului care spune: „bogatul nu-l crede pe cel sărac”. Compasiunea este posibilă numai atunci când am trăit sau am simţit aceeaşi durere ca cea a celui de lângă noi. Numai atunci când trece prin filtru propriei noastre fiinţe.

Nu-i de ajuns să faci bine, mai trebuie să-l faci şi bine.

Principiul karmic este acela conform căruia cu cât vom face lucruri bune, cu atât mai multă karmă pozitivă vom acumula şi binele se va întoarce la noi. Este o teorie foarte propulasată acum la început de secol XXI, deşi ea există încă din cele mai vechi timpuri. Românii, însă, fiind un popor mai încercat de soartă şi obişnuit să nu ia totul atât de simplu de la viaţă, spun: „Bine faci, rău găseşti” sau „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Sunt expresii validate în timp şi care se aplică de multe ori, fie că ne place sau nu. Dar eu cred că exemplul cel mai elocvent şi liantul între acestea două, este acela al mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a facut mult bine pe Pământ, a pătimit, s-a jertfit pentru păcatele noastre şi a plătit cel mai scump preţ: viaţa. Dacă vom alege să fim indiferenţi, ne vom asuma pe deplin hotărârea; în schimb dacă hotărâm să facem un bine, să-l facem bine până la capăt, fără aşteptarea unei gratitudini, pe care nu se ştie dacă o vom primi vreodată.

Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.

Este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poţi încerca: acela de a vedea pe cineva fericit, atunci când ştii că ai contribuit la fericirea lui. Poate aceasta este singura mulţumire atunci când ajutăm, când facem un bine, când suntem alături şi susţinem, când ne dorim cu adevărat ca cel de lângă noi să fie fericit. Altruismul nu este doar o cale de a acumula fapte bune pentru ca ulterior să fi răsplătit. Este cea mai nobilă cale de convieţuire cu semenii tăi. Puţini o aleg, ca dealtfel, puţini sunt aceia care pot afirma că sunt cu adevărat fericiţi.

Mai bine să te consumi decât să rugineşti.

Trăind într-o societate şi într-o lume atât de activă, este aproape imposibil să rămâi pe loc, să nu acţionezi sau să activezi cu motoarele la maxim. Este drept că o muncă istovitoare nu este întotdeauna şi cea mai bine plătită. Pentru a ne consuma calitativ şi nu cantitativ, trebuie să alegem să facem pe cât posibil ceea ce ne place, nu neapărat ce vor alţii sau ce ne imping nevoile. Cred că cei mai câştigaţi sunt aceia care ştiu ce carieră, destin sau drum să-şi aleagă în viaţă. Totul depinde de noi şi totul stă în puterea noastră.

Cititorilor mei:

Mi se poate cere să caut adevărul, dar nu să îl găsesc.

Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia.

Au fost lăudaţi mult mai mult oamenii ocupaţi a ne face să credem că suntem fericiţi decât oamenii ocupaţi a ne face să fim fericiţi cu adevărat.

Scepticismul este primul pas spre adevăr.

Elocinţa este arta de a înfrumuseţa logica.

Faceţi ca binele fiecăruia să fie atât de strâns legat de binele general încât nici un cetăţean să nu poată dăuna societăţii, fără să-şi dăuneze lui însuşi; asiguraţi răsplata pentru virtute după cum aţi asigurat pedeapsa pentru ticăloşie.