Trăim într-o lume plină de evenimente, plină de neprevăzut, plină de aventuri, dar şi de monoton, plină de bucurii şi tot atât de plină de necazuri. Mă întreb dacă este bine să le înfruntăm pe toate ca fiind parte dintr-un întreg ce ne-a fost dat pe această lume sau dacă de unele ar trebui să fugim?
Este adevărat că tendinţa de a da bir cu fugiţii se instalează în cazurile mai puţin faste din viaţa noastră, atunci când ne este greu. Când nimic din ceea ce vrem să întreprindem nu ne iese, când ne-a părăsit o persoană dragă sau când ne-am pierdut locul de muncă. Depinde de problemele fiecăruia în parte. Atunci, de regulă, vrem un nou început. Vrem o linie de plutire. Sau o rampă de lansare.
Calea cea mai bună sau poate chiar cea rea, în funcţie de cum iese din context, este aceea de a rămâne pe loc. De a înfrunta totul cu curaj sau cu frică. Totul este să fii prezent. Şi dacă reuseşti să treci prin filtrul propriei persoane ceea ce ţi s-a întâmplat, poate în final poţi să alegi o soluţie cât mai viabilă de a depăşi momentul.
Angrenaţi în multitudinea faptelor ne este foarte greu să găsim un echilibru. Ne este greu de cele mai multe ori să rămânem noi înşine, cei care am fost la început. Pentru asta este nevoie de armonie şi tărie de caracter. Un balans interior autentic[i] prin care lovitura decisivă te va alege şi te va duce mai departe.
Dar ca să nu ne uităm pe noi înşine, ca să nu ne pierdem în aval, avem nevoie de un singur lucru şi poate cel mai important. Acela de a ne găsi locul în teren. Unde suntem şi de unde am plecat, unde am fost şi unde vrem să ajungem. Altfel spus, să ştim ce lovitură de minge va desemna calea spre reuşită, să ştim ce salt ne va urca mai sus, să ştim ce carte să jucăm pentru a câştiga şi ce mutare să facem pentru şah mat.
Balansul interior autentic, locul în teren şi încrederea în propriile forţe pot desemna cheia succesului unui om puternic, a unei vieţi cu mai puţine greutăţi şi a unei călătorii frumoase, a cărei amintire va face deliciul zilelor de bătrâneţe.
Aşa cum am mai spus, un singur om are puterea de a muta munţii din loc, chiar dacă vorbim numai la figurat. Iar dacă la propriu nu îi mută, măcar are puterea de a-i escalada şi de a ajunge în vârf. Cu puţin noroc ajungi să ţi se dovedească un lucru cert: nimic nu este imposibil şi nici un obstacol nu este prea mare atunci când ştii unde eşti şi mai ales ştii cine eşti.
[i] Termen folosit în golf. Sau poate în psihologie. Nu sunt foarte sigură.
Este adevărat că tendinţa de a da bir cu fugiţii se instalează în cazurile mai puţin faste din viaţa noastră, atunci când ne este greu. Când nimic din ceea ce vrem să întreprindem nu ne iese, când ne-a părăsit o persoană dragă sau când ne-am pierdut locul de muncă. Depinde de problemele fiecăruia în parte. Atunci, de regulă, vrem un nou început. Vrem o linie de plutire. Sau o rampă de lansare.
Calea cea mai bună sau poate chiar cea rea, în funcţie de cum iese din context, este aceea de a rămâne pe loc. De a înfrunta totul cu curaj sau cu frică. Totul este să fii prezent. Şi dacă reuseşti să treci prin filtrul propriei persoane ceea ce ţi s-a întâmplat, poate în final poţi să alegi o soluţie cât mai viabilă de a depăşi momentul.
Angrenaţi în multitudinea faptelor ne este foarte greu să găsim un echilibru. Ne este greu de cele mai multe ori să rămânem noi înşine, cei care am fost la început. Pentru asta este nevoie de armonie şi tărie de caracter. Un balans interior autentic[i] prin care lovitura decisivă te va alege şi te va duce mai departe.
Dar ca să nu ne uităm pe noi înşine, ca să nu ne pierdem în aval, avem nevoie de un singur lucru şi poate cel mai important. Acela de a ne găsi locul în teren. Unde suntem şi de unde am plecat, unde am fost şi unde vrem să ajungem. Altfel spus, să ştim ce lovitură de minge va desemna calea spre reuşită, să ştim ce salt ne va urca mai sus, să ştim ce carte să jucăm pentru a câştiga şi ce mutare să facem pentru şah mat.
Balansul interior autentic, locul în teren şi încrederea în propriile forţe pot desemna cheia succesului unui om puternic, a unei vieţi cu mai puţine greutăţi şi a unei călătorii frumoase, a cărei amintire va face deliciul zilelor de bătrâneţe.
Aşa cum am mai spus, un singur om are puterea de a muta munţii din loc, chiar dacă vorbim numai la figurat. Iar dacă la propriu nu îi mută, măcar are puterea de a-i escalada şi de a ajunge în vârf. Cu puţin noroc ajungi să ţi se dovedească un lucru cert: nimic nu este imposibil şi nici un obstacol nu este prea mare atunci când ştii unde eşti şi mai ales ştii cine eşti.
[i] Termen folosit în golf. Sau poate în psihologie. Nu sunt foarte sigură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu