Mi-am făcut un test al cărui titlu suna cam aşa „Ce-ţi place sau te atrage la un bărbat?”. Ideea era dacă eşti atrasă de aspectul fizic sau de atitudinea lui. M-a cam pus în dificultate deoarece cam nici una din variantele de răspuns nu erau în asentimentul meu, cu atât mai puţin în unele dintre situaţiile expuse nu m-am găsit niciodată în viaţa mea. Sincer acum câte femei se văd de la prima întâlnire într-un pat cu lenjerie de mătase roşie practicând joculeţe erotice?…
Eu una am ales varianta: „O discuţie la un pahar de vin, într-un restaurant elegant, o plimbare sub clar de lună, declaraţii de iubire”… deşi… ultimele două acţiuni pot dispărea din cadru fiind vorba de o primă întâlnire.
Cum seduci un bărbat, cum îl abordezi, ce-i poţi spune? Eu cred că sunt femei care se nasc cu acest dar. Şi mai cred că sunt femei care sunt atât de timide încât aşteaptă fiecare mişcare a bărbatului fără a avea pic de iniţiativă, de frică să nu strice ceva.
Femeile ca mine au bafta de a nu se încadra în nici una din astea două. Adică: bărbatul face primul pas, restul facem noi. Urmând ca supunerea şi controlul să fie deţinute de ambii parteneri în egală măsură pe cât posibil. Şi deja se naşte o relaţie.
Rezultatul meu la acest test suna cam aşa: „Ştii ce vrei, obţii ce vrei şi când nu-ţi iese, singură îndrepţi situaţia. Cu siguranţă eşti independentă şi puternică”. Până acum foarte frumos. Mai departe: „ Ai grijă, însă, cât de mult afişezi acestea faţă de bărbaţi. Te-ai gândit că i-ai putea speria? Te-ai gândit că bărbaţilor le-ar plăcea să mai şi conducă, nu doar să fie conduşi? Şi apoi unde e feminitatea ta, sau cu alte cuvinte câte fuste se pot găsi în şifonierul tău?”
Ok. Da, o parte de adevăr există. Nu ar trebui de fiecare dată să deţin numai eu controlul şi nici nu se întâmplă aşa. Ştiu că bărbaţilor le place să conducă, cu toţii ştim asta. Dar ce se întâmplă cu cei care sunt doar lăsaţi să creadă că deţin controlul şi de fapt femeia face totul din umbră? Nu ştiu cât de macho s-ar mai simţi dacă ar ştii sau mai bine spus dacă ar vedea adevărul.
De-asta spun. Eu prefer lucrurile pe faţă şi controlul în egală măsură. Am tendinţa să exagerez de multe ori cu sinceritatea şi recunosc sunt omul care nu suportă minciuna în ruptul capului. Însă o aură de mister acolo trebuie să existe. Nu e necesar să ştie el câte perechi de pantofi sau sutiene îşi cumpără ea. La fel cum nici ea nu trebuie să ştie câte beri a băut el sau câte pachete de ţigări fumează pe zi. Sunt doar nişte exemple. Situaţiile pot fi mult mai diversificate.
Însă negreşit cred în loialitate. Şi dacă ea nu există, atunci nu consider că există o relaţie. Există doar o umplere de timp unul cu altul şi în paranteză cu alţii/altele.
Aşa că ţine de fiecare în parte cât de bine ştie să seducă şi mai ales pentru ce o face? Fie că e vorba doar de o aventură fie că e vorba de a începe o relaţie, cred că pentru fiecare se întâmplă când îşi doreşte cu adevărat şi când nu caută prea mult nod în papură…
Şi apropo, m-am gândit. Am vreo 3 fuste lungi, vreo 4 fuste mini, nenumărate rochii şi nici o pereche de blugi. Unde o fi feminitatea mea?
Eu una am ales varianta: „O discuţie la un pahar de vin, într-un restaurant elegant, o plimbare sub clar de lună, declaraţii de iubire”… deşi… ultimele două acţiuni pot dispărea din cadru fiind vorba de o primă întâlnire.
Cum seduci un bărbat, cum îl abordezi, ce-i poţi spune? Eu cred că sunt femei care se nasc cu acest dar. Şi mai cred că sunt femei care sunt atât de timide încât aşteaptă fiecare mişcare a bărbatului fără a avea pic de iniţiativă, de frică să nu strice ceva.
Femeile ca mine au bafta de a nu se încadra în nici una din astea două. Adică: bărbatul face primul pas, restul facem noi. Urmând ca supunerea şi controlul să fie deţinute de ambii parteneri în egală măsură pe cât posibil. Şi deja se naşte o relaţie.
Rezultatul meu la acest test suna cam aşa: „Ştii ce vrei, obţii ce vrei şi când nu-ţi iese, singură îndrepţi situaţia. Cu siguranţă eşti independentă şi puternică”. Până acum foarte frumos. Mai departe: „ Ai grijă, însă, cât de mult afişezi acestea faţă de bărbaţi. Te-ai gândit că i-ai putea speria? Te-ai gândit că bărbaţilor le-ar plăcea să mai şi conducă, nu doar să fie conduşi? Şi apoi unde e feminitatea ta, sau cu alte cuvinte câte fuste se pot găsi în şifonierul tău?”
Ok. Da, o parte de adevăr există. Nu ar trebui de fiecare dată să deţin numai eu controlul şi nici nu se întâmplă aşa. Ştiu că bărbaţilor le place să conducă, cu toţii ştim asta. Dar ce se întâmplă cu cei care sunt doar lăsaţi să creadă că deţin controlul şi de fapt femeia face totul din umbră? Nu ştiu cât de macho s-ar mai simţi dacă ar ştii sau mai bine spus dacă ar vedea adevărul.
De-asta spun. Eu prefer lucrurile pe faţă şi controlul în egală măsură. Am tendinţa să exagerez de multe ori cu sinceritatea şi recunosc sunt omul care nu suportă minciuna în ruptul capului. Însă o aură de mister acolo trebuie să existe. Nu e necesar să ştie el câte perechi de pantofi sau sutiene îşi cumpără ea. La fel cum nici ea nu trebuie să ştie câte beri a băut el sau câte pachete de ţigări fumează pe zi. Sunt doar nişte exemple. Situaţiile pot fi mult mai diversificate.
Însă negreşit cred în loialitate. Şi dacă ea nu există, atunci nu consider că există o relaţie. Există doar o umplere de timp unul cu altul şi în paranteză cu alţii/altele.
Aşa că ţine de fiecare în parte cât de bine ştie să seducă şi mai ales pentru ce o face? Fie că e vorba doar de o aventură fie că e vorba de a începe o relaţie, cred că pentru fiecare se întâmplă când îşi doreşte cu adevărat şi când nu caută prea mult nod în papură…
Şi apropo, m-am gândit. Am vreo 3 fuste lungi, vreo 4 fuste mini, nenumărate rochii şi nici o pereche de blugi. Unde o fi feminitatea mea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu