Mult aşteptata premieră cu „Eduard al III-lea” de William Shakespeare la Teatrul Naţional, în regia lui Alexandru Tocilescu, mi-a cam înşelat marile speranţe pe care, recunosc, le aveam înainte de a se ridica cortina.
Nu este o critică, pentru că aşa cum am spus, nu vreau să intru în conflict cu nimeni şi nici nu vreau să pun la îndoială munca enormă depusă de actori pe parcursul unui an întreg. Ştiu foarte bine ce vorbesc când spun asta, pentru că zi de zi în difuzorul de ascultare din biroul meu, răsunau vocile lor plus indicaţiile regizorului.
Însă, îmi pare rău că atunci când te aştepţi să iasă un foc puternic, te trezeşti cu cel mult o aprindere de brichetă. Şi sfârşeşti prin a-ţi dori să vină pauza mai repede ca să-ţi aprinzi o ţigară şi să-ţi spui, dezamăgit, că se putea mult mai bine.
Îmi doresc sincer să fie doar o părere subiectivă, a mea, şi publicul să savureze pe deplin acest spectacol. Poate pur şi simplu nu am fost pe aceeaşi lungime de undă, i se poate întâmpla oricui, nu-i aşa?
Deci, nu vă luaţi după mine şi mergeţi cu inima deschisă. Ah! Să nu uit! Dacă se poate, încercaţi să fiţi şi într-o bună dispoziţie şi cel mai important să aveţi un partener căruia să-i facă plăcere să vă însoţească.
Vreau să cred că lumea merge cu plăcere la o piesă de teatru, la fel de mult cum merge la un film. Vreau să cred că încă se poate. Şi vreau să găsesc în suflet puterea de a mă îndrăgosti din nou de un spectacol de teatru, aşa cum anul trecut m-am îndrăgostit de muzicalul „Chicago”, la care mă gândesc mereu. Poate nu m-am născut în ţara în care trebuia. Poate, acea gândire pragmatică şi acel umor sarcastic tipic american, nu vor face „carieră” aici în România. Dar cu siguranţă au reuşit să ne trezească toate simţurile.
De ce nu pot fi toate spectacolele aşa? Sunt eu prea egoistă să vreau acest lucru? Sau poate îmi trebuie un bilet de avion?
Ghiciţi voi către ce destinaţie…
2 comentarii:
Te-a suparat asa de tare Romania in scurtele ei evenimente tinind cont de anii tai??Ok te cred!Dar orice poti sa spui numai ca teatru nu are!Savoarea pieselor romaneste pe care evident numai ca roman o poti gusta o vei resimti dupa ce pleci mult timp si te departezi de tot ceea ce acuma iti este aproape.Ca si lengeria intima uneori avem nevoie de departare,indepartare,pentru ceva nou si totusi aceleasi.Imi aduc aminte ca la Bruxelles la teatrul Moliere se juca cu multi ani in urma"Peau de vache"un fel de comedioara in genul Gaitele noastre...dar cita diferenta!"Gaitele", specific parfum romanesc plin de umor si savoare ma face sa stiu de unde sunt,incotro ma duc!Dincolo de risul cu hohote,reflexia unei societati pe care te rog crede-ma o regasesti in toata lumea dar care nu-i asa de capabila sa o redea ca un Kiritescu.Imagineaza ca schimbi viata asta cu alta si esti un mare meneger la New York,si duminica mergi la un spectacol in care vrei sa fi acasa la tine cu suflet cu tot.Crede-ma "Gaitele","Titanic vals","Tache,Ianche si Cadir",etc devin perlele tale la care pe care vrei sa le porti linga alte pietricele....dar destinatia aceea pe care vrei sa o iei merita tot efortul.Deci vint la pupa!!!!
Da. Perfect de acord. Insa aici era vb de un Shakespeare. Teatrul romanesc, pentru noi, are piese care vor ramane in permanenta in sufletele noastre si pe care oriunde ne vom duce le vom iubi, nu am nici un dubiu in privinta asta. Si crede-ma ca mi-as fi dorit sa vad acele spectacole despre care vorbesti (Gaitele si Titanic vals), insa din pacate, poate, m-am nascut prea tarziu.
Asta era ideea in speta> Un repertoriu atractiv si ofertant la Teatrul National, pentru toate varstele si pentru toate gusturile. Cam greu de realizat in secolul XXI, nu-i asa?
Trimiteți un comentariu