Poate că...

Alex, îţi multumesc.

Ce este viaţa?

- Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.

Ce este moartea?

– Ştii, Oscar, într-o zi ai să mori. Dar părinţii tăi vor muri şi ei.
Eram nespus de mirat să aud asta. Nu-mi trecuse niciodată prin minte.
– Vor muri, da. Singuri. Purtând în suflet teribila remuşcare de a nu fi ştiut să se apropie de singurul lor copil, Oscar, lumina vieţii lor.
– Nu mai vorbi aşa, Tanti Roz, mă cuprinde amărăciunea când te aud.
– Dar la amărăciunea lor nu te gândeşti? Tu ai priceput din vreme că ai să mori pentru că eşti un băiat deosebit de isteţ, Oscar. Numai că ceea ce ţi-a scăpat din vedere e faptul că toată lumea moare. Părinţii tăi de asemenea, într-o zi. Şi eu la fel.
– Da, numai că eu, înaintea tuturor.
– Tu înaintea tuturor. Dar oare asta îţi dă toate drepturile? Chiar şi pe acela de a nu te gândi la ceilalţi?
– Gata, am înţeles. Cheamă-i, Tanti Roz!(…)
Când au venit, le-am spus:
– Iertaţi-mă, uitasem că şi voi veţi muri într-o zi.


Ce este credinţa?

– Oamenii se tem de moarte deoarece necunoscutul îi sperie. Dar la urma urmei ce-i necunoscutul? Eu ţi-aş propune, Oscar, să nu te temi, ci să ai încredere. Uită-te la chipul lui Dumnezeu pe cruce: îndură durerea fizică, dar moral nu încearcă nici o suferinţă pentru că are încredere. Şi-atunci până şi cuiele îl dor mai puţin. În sinea lui îşi spune întruna: mă doare, dar asta nu înseamnă că o să fie rău. Vezi, în asta constă de fapt beneficiul credinţei. Am vrut să te fac să-l înţelegi, Oscar.
– O.K., Tanti Roz, o să încerc să-mi păstrez încrederea când are să-mi fie frică.

Cine este Dumnezeu?

Dragă Dumnezeu,

Îţi mulţumesc că ai venit. (…)
Era dimineaţă. Eram singur pe Pământ. Era atât de devreme, încât până şi păsările dormeau, (…) pe când tu te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Cerul pălise. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! (…) Asta zic şi eu sănătate de fier!
Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară.
Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduit să-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca.
Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că ai făcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus în miezul tainei ca să o cuprind cu mintea.
Îţi mulţumesc.

Tanti Roz

Băieţelul a murit.
Voi rămâne în continuare o doamnă roz, dar Tanti Roz n-am să mai fiu niciodată. Am fost numai pentru Oscar. (...)

P.S. În decursul ultimelor trei zile pe care le-a mai trăit, Oscar pusese la căpătâiul patului o pancartă.
Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea:
„Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“.

Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz