Mă gândeam zilele acestea să revin asupra articolului mai vechi, care se referea la anumite persoane din viaţa mea. Ştiu că atunci am promis să fac acest lucru. Şi iată că acum ştiu cine este persoana despre care vreau să vă vorbesc.
A apărut în viaţa mea acum... să zicem... doi ani. Un distins şi stimat domn, o prezenţă care impune respect, dar a cărui esenţă, dacă ai destul fler să o prinzi, desoperi cel mai de gaşca şi amuzant om din câţi poţi întâlni. De unde vine această natură.. aş spune... nu duală, să spunem greu de depistat? Mă gândesc că din simplu fapt că are o experienţă de o viaţă în faţă şi o cultură care poate intra oricând în competiţie cu un profesor.
Dacă adaug faptul că sunt, probabil, multi actori sau regizori care nu ştiu atâta teatru cât ştie personajul nostru, cred ca deja am spus şi numele său: Traian Zecheru, regizor de scenă la Teatrul Naţional.
Când am ajuns să lucrez la biroul de Programare şi Logistică Spectacole, l-am descoperit şi am intuit marele caracter din spatele unui simpatic şi amabil coleg de muncă. Cred că m-a plăcut de prima dată. Spun asta, deoarece, ulterior am descoperit că este destul de selectiv în alegerea prietenilor şi nu oricine poate avea un schimb de replici antrenant, plin de ironie, sarcasm, subtilităţi, la toate acestea adăugându-se umorul fin, aşa cum l-am perceput eu de fiecare dată şi vedeam că în jurul nostru toată lumea privea uimită reprezentaţia. Recunosc, că era un sentiment foarte plăcut. Acel sentiment pe care îl ai când stai de vorbă cu un fost prieten, de faţă cu prieteni noi, care habar n-au de ce se râde sau despre ce este vorba.
Faptul că îl ştiam zi de zi în biroul alăturat îmi dădea întotdeauna un sentiment de siguranţă, ştiam că oricând pot să bat la uşă şi să-mi iau porţia de voie bună într-o zi mohorâtă. De multe ori nici nu era nevoie, deoarece domnul Zecheru intra zilnic la noi în birou pentru a lua ziarele, cu care nici acum nu ştiu clar ce făcea, cred ca mi-a menţionat că dezlega integrame. Aici, ştiu, veţi spune că sunt blondă, că nu ştiu ce conţinut are un ziar ca Evenimentul zilei, Cotidianul sau Gândul. Sincer, nu am obiceiul să citesc ziare, deoarece sunt dezamăgită de toate minciunile care se scriu şi nimeni nu vine să clarifice lucurile.
În fine, asta era doar o paranteză. Domnul Zecheru face parte din categoria prietenilor pe care nu-i vezi sau cu care nu petreci foarte mult timp împreună, dar care ştii că oricând ai nevoie este acolo pentru tine cu un sfat sincer şi lipsit de orice minciună sau falsă modestie. O singură dată am fost supărată pe el. În perioada aceea el lipsise de la serviciu şi îmi comunicase prin telefon programul repetiţiilor şi tot ce mai era nevoie. Ştiu că a fost o problemă cu una dintre acele repetiţii şi că nu apucasem să trec totul pe avizierul zilnic. Mi s-a comunicat atunci foarte răspicat că domnul Zecheru a sunat şi a spus că îi sabotez munca şi că-i fac numai probleme. Am fost devastată, nu am ştiut cum să reacţionez. O zi întreagă nu am mai fost bună de nimic, ştiind că niciodată nu am vrut să-i fac vreun rău şi că întotdeauna comunicasem foarte bine. Chiar atunci când greşeam, el era mereu pe fază şi mă anunţa sau trecea chiar el ceea ce trebuia la avizier.
Nu am ştiut cum să reacţionez mai departe, şi aşa, în ziua în care m-a sunat, deşi îmi sărise inima de bucurie că-i auzeam vocea, m-am prefăcut supărată. Evident că m-a cunoscut după ton şi a ştiut din prima că ceva se schimbase. I-am spus ce am avut de spus, fiind ferm convinsă că ceea ce ştiam era şi adevărat. Nedumerit la rândul său, nu mi-a spus nimic atunci pe moment. Mai târziu a revenit cu un telefon pentru a clarifica lucrurile. Şi m-a convins că el nu făcuse asemenea afirmaţii şi că îi pare extrem de rău pentru cele petrecute. Eram fericită din nou. Îmi recuperasem colegul şi prietenul.
Cu ocazia asta vreau să-i spun că şi mie imi pare nespus de rău că am crezut ce mi s-a spus atunci şi că am pus la îndoială legătura şi prietenia adevărată dintre noi. Aş mai vrea să-i mulţumesc pentru cuvintele de încurajare pe care mi l-a adresat atunci când i-am spus că plec din teatru. Şi desigur pentru faptul că datorită dumnealui ştiu că pe data de 29 martie la ora 00:00 se vor da ceasurile înainte cu o oră.
Aseară l-am căutat pe mIRC pentru a mai sta puţin la taclale, dar nu l-am găsit. Azi am intrat din nou. Dar spre surprinderea mea, a sunat telefonul. Cine credeţi că era? Da. Aţi ghicit! Domnul Zecheru. M-a bucurat nespus că s-a gândit să mă sune, m-a bucurat enorm că i-am auzit vocea, m-am bucurat enorm că nu m-a uitat.
Şi m-am mai bucurat pentru că mi s-a confirmat încă o dată că legătura dintre noi există. La fel cum şi comunicarea, fie ea şi telepatică, încă există.
Vă mulţumesc, stimate domn! Pentru că existaţi!
A apărut în viaţa mea acum... să zicem... doi ani. Un distins şi stimat domn, o prezenţă care impune respect, dar a cărui esenţă, dacă ai destul fler să o prinzi, desoperi cel mai de gaşca şi amuzant om din câţi poţi întâlni. De unde vine această natură.. aş spune... nu duală, să spunem greu de depistat? Mă gândesc că din simplu fapt că are o experienţă de o viaţă în faţă şi o cultură care poate intra oricând în competiţie cu un profesor.
Dacă adaug faptul că sunt, probabil, multi actori sau regizori care nu ştiu atâta teatru cât ştie personajul nostru, cred ca deja am spus şi numele său: Traian Zecheru, regizor de scenă la Teatrul Naţional.
Când am ajuns să lucrez la biroul de Programare şi Logistică Spectacole, l-am descoperit şi am intuit marele caracter din spatele unui simpatic şi amabil coleg de muncă. Cred că m-a plăcut de prima dată. Spun asta, deoarece, ulterior am descoperit că este destul de selectiv în alegerea prietenilor şi nu oricine poate avea un schimb de replici antrenant, plin de ironie, sarcasm, subtilităţi, la toate acestea adăugându-se umorul fin, aşa cum l-am perceput eu de fiecare dată şi vedeam că în jurul nostru toată lumea privea uimită reprezentaţia. Recunosc, că era un sentiment foarte plăcut. Acel sentiment pe care îl ai când stai de vorbă cu un fost prieten, de faţă cu prieteni noi, care habar n-au de ce se râde sau despre ce este vorba.
Faptul că îl ştiam zi de zi în biroul alăturat îmi dădea întotdeauna un sentiment de siguranţă, ştiam că oricând pot să bat la uşă şi să-mi iau porţia de voie bună într-o zi mohorâtă. De multe ori nici nu era nevoie, deoarece domnul Zecheru intra zilnic la noi în birou pentru a lua ziarele, cu care nici acum nu ştiu clar ce făcea, cred ca mi-a menţionat că dezlega integrame. Aici, ştiu, veţi spune că sunt blondă, că nu ştiu ce conţinut are un ziar ca Evenimentul zilei, Cotidianul sau Gândul. Sincer, nu am obiceiul să citesc ziare, deoarece sunt dezamăgită de toate minciunile care se scriu şi nimeni nu vine să clarifice lucurile.
În fine, asta era doar o paranteză. Domnul Zecheru face parte din categoria prietenilor pe care nu-i vezi sau cu care nu petreci foarte mult timp împreună, dar care ştii că oricând ai nevoie este acolo pentru tine cu un sfat sincer şi lipsit de orice minciună sau falsă modestie. O singură dată am fost supărată pe el. În perioada aceea el lipsise de la serviciu şi îmi comunicase prin telefon programul repetiţiilor şi tot ce mai era nevoie. Ştiu că a fost o problemă cu una dintre acele repetiţii şi că nu apucasem să trec totul pe avizierul zilnic. Mi s-a comunicat atunci foarte răspicat că domnul Zecheru a sunat şi a spus că îi sabotez munca şi că-i fac numai probleme. Am fost devastată, nu am ştiut cum să reacţionez. O zi întreagă nu am mai fost bună de nimic, ştiind că niciodată nu am vrut să-i fac vreun rău şi că întotdeauna comunicasem foarte bine. Chiar atunci când greşeam, el era mereu pe fază şi mă anunţa sau trecea chiar el ceea ce trebuia la avizier.
Nu am ştiut cum să reacţionez mai departe, şi aşa, în ziua în care m-a sunat, deşi îmi sărise inima de bucurie că-i auzeam vocea, m-am prefăcut supărată. Evident că m-a cunoscut după ton şi a ştiut din prima că ceva se schimbase. I-am spus ce am avut de spus, fiind ferm convinsă că ceea ce ştiam era şi adevărat. Nedumerit la rândul său, nu mi-a spus nimic atunci pe moment. Mai târziu a revenit cu un telefon pentru a clarifica lucrurile. Şi m-a convins că el nu făcuse asemenea afirmaţii şi că îi pare extrem de rău pentru cele petrecute. Eram fericită din nou. Îmi recuperasem colegul şi prietenul.
Cu ocazia asta vreau să-i spun că şi mie imi pare nespus de rău că am crezut ce mi s-a spus atunci şi că am pus la îndoială legătura şi prietenia adevărată dintre noi. Aş mai vrea să-i mulţumesc pentru cuvintele de încurajare pe care mi l-a adresat atunci când i-am spus că plec din teatru. Şi desigur pentru faptul că datorită dumnealui ştiu că pe data de 29 martie la ora 00:00 se vor da ceasurile înainte cu o oră.
Aseară l-am căutat pe mIRC pentru a mai sta puţin la taclale, dar nu l-am găsit. Azi am intrat din nou. Dar spre surprinderea mea, a sunat telefonul. Cine credeţi că era? Da. Aţi ghicit! Domnul Zecheru. M-a bucurat nespus că s-a gândit să mă sune, m-a bucurat enorm că i-am auzit vocea, m-am bucurat enorm că nu m-a uitat.
Şi m-am mai bucurat pentru că mi s-a confirmat încă o dată că legătura dintre noi există. La fel cum şi comunicarea, fie ea şi telepatică, încă există.
Vă mulţumesc, stimate domn! Pentru că existaţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu