Acum câteva luni, bunica prietenului meu îmi povestea despre familia ei, foarte numeroasă. Unii din fraţii ei locuiesc în sate, alţii prin alte oraşe, la fel ca şi nepoţii. Ea nu mai ştia nimic de nici unul de vreo 20 şi ceva de ani şi era foarte îndurerată, trăind în nesiguranţa că ei nu mai trăiesc sau dacă trăiesc ce mai fac şi tot aşa.
Am întrebat-o numele satului şi am intrat imediat pe google.com, ca orice am normal din zilele noastre. Am localizat imediat satul, am luat codul poştal si numerele necesare si m-am apucat de scris. Am trimis scrisoarea către o destinaţie destul de incertă, pentru ca Babi, aşa cum îi spunem noi, nu mai ţinea minte exact numărul casei unde locuise.
A trecut o săptămână, au trecut două. Într-una din zile, când veneam de la muncă, obosită şi fără nici o vlagă, găsesc mai multe scrisori la cutie. Surprinzător cineva, la capătul celălalt al firului ne-a răspuns. M-am minunat când am văzut plicul şi am avut un sentiment de bucurie, amestecat cu exaltare şi surpriză. Mă gândeam, cu atâta tehnologie în jur ce bine că nu a dipărut serviciul postal. O binecuvântare pentru omenire şi relaţiile inter-umane.
Într-adevăr fratele ei a primit „S.O.S”- ul şi a fost la fel de surprins ca ea e bine şi încă trăieşte, el pierzându-şi de mult speranţă că va mai vorbi vreodată cu ea. Am sunat la numărul pe care ni l-au dat şi Babi a auzit din nou vocea dragă a fratelui. Şi astfel în câteva minute, sufrageria s-a transformat într-un decor frumos, demn de „Surprize, Suprize” sau altă emisiune de acest gen.
Aşa am trăit pe propria piele emoţia regăsirii şi am înţeles câtă încărcătură sufletească poate să existe între relaţiile de sânge (dar nu fac excepţie nici celelalte), atunci când au posibilitatea sa schimbe fie şi câteva cuvinte după atâta amar de vreme. Toate acestea văzute la televizor pot stârni râsul sau să pară ridicole, poate chiar puţin regizate. Live, însă, vă garantez că nu e chiar aşa. Este cu totul altceva.
Nu am fost niciodată fanul acestor emisiuni. Dar o bucăţică din treaba pe care o fac ei, am făcut-o şi eu, răpindu-mi câteva momente din viaţa mea şi aşternând câteva gânduri pe foaie pentru altcineva. Cu un timbru de 80 de bani (cred că nu mai trimisesem o scrisoare de câţiva ani buni) am făcut pe cineva fericit.
Mi-a ieşit bine. Şi mă bucur enorm.
Astăzi am mai scris o scrisoare.
Destinaţia este la fel de incertă, dar poate la celalalt capăt va răspunde din nou cineva.
Am întrebat-o numele satului şi am intrat imediat pe google.com, ca orice am normal din zilele noastre. Am localizat imediat satul, am luat codul poştal si numerele necesare si m-am apucat de scris. Am trimis scrisoarea către o destinaţie destul de incertă, pentru ca Babi, aşa cum îi spunem noi, nu mai ţinea minte exact numărul casei unde locuise.
A trecut o săptămână, au trecut două. Într-una din zile, când veneam de la muncă, obosită şi fără nici o vlagă, găsesc mai multe scrisori la cutie. Surprinzător cineva, la capătul celălalt al firului ne-a răspuns. M-am minunat când am văzut plicul şi am avut un sentiment de bucurie, amestecat cu exaltare şi surpriză. Mă gândeam, cu atâta tehnologie în jur ce bine că nu a dipărut serviciul postal. O binecuvântare pentru omenire şi relaţiile inter-umane.
Într-adevăr fratele ei a primit „S.O.S”- ul şi a fost la fel de surprins ca ea e bine şi încă trăieşte, el pierzându-şi de mult speranţă că va mai vorbi vreodată cu ea. Am sunat la numărul pe care ni l-au dat şi Babi a auzit din nou vocea dragă a fratelui. Şi astfel în câteva minute, sufrageria s-a transformat într-un decor frumos, demn de „Surprize, Suprize” sau altă emisiune de acest gen.
Aşa am trăit pe propria piele emoţia regăsirii şi am înţeles câtă încărcătură sufletească poate să existe între relaţiile de sânge (dar nu fac excepţie nici celelalte), atunci când au posibilitatea sa schimbe fie şi câteva cuvinte după atâta amar de vreme. Toate acestea văzute la televizor pot stârni râsul sau să pară ridicole, poate chiar puţin regizate. Live, însă, vă garantez că nu e chiar aşa. Este cu totul altceva.
Nu am fost niciodată fanul acestor emisiuni. Dar o bucăţică din treaba pe care o fac ei, am făcut-o şi eu, răpindu-mi câteva momente din viaţa mea şi aşternând câteva gânduri pe foaie pentru altcineva. Cu un timbru de 80 de bani (cred că nu mai trimisesem o scrisoare de câţiva ani buni) am făcut pe cineva fericit.
Mi-a ieşit bine. Şi mă bucur enorm.
Astăzi am mai scris o scrisoare.
Destinaţia este la fel de incertă, dar poate la celalalt capăt va răspunde din nou cineva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu